Atac cibernetic la Lunca Mureșului

De M.B.
Reactualizat la:
5Comentarii
Atac cibernetic la Lunca Mureșului
Platforma online a Parcului Natural Lunca Mureșului a fost ținta unui atac cibernetic care a redirecționat vizitatorii, în mare parte copii, către pagini cu conținut pornografic.

Vizitatorii platformei online a Parcului Natural Lunca Mureșului (PNLM) au avut parte de o surpriză neplăcută, zilele trecute. Și nu sunt puțini, pentru că această pagină a fost una care oferea informații despre activitățile din aria protejată, proiecte, concursuri, excursii etc, astfel că mulți dintre cei care accesau adresa www.luncamuresului.ro erau copii sau tineri. Numai că vizitatorii n-au mai avut acces la conținutul obișnuit, fiind redirecționați către site-uri pornografice.

Problema a fost sesizată efectiv vineri, de către un vizitator care a dorit să rezerve un loc pentru o plimbare pe Mureș cu un canoe. Imediat, informaticienii au blocat accesul către site, pentru a proteja minorii.

Directorul Administrației PNLM, Paul Hac, ne-a declarat că pagina web era găzduită de un server din SUA, care a fost ținta atacului cibernetic. ”Am fost nevoiți să apelăm la sprijinul unei firmei din România pentru a bloca imediat accesul la platformă, astfel încât vizitatorii să nu mai fie redirecționați către site-uri cu un conținut nepotrivit, mai ales că vorbim de mulți copii. Din păcate, va trebui să reconstruim complet platforma online, pentru că va fi mutată pe un server din România”, a spus Paul Hac.

Administrația PNLM analizează posibilitatea depunerii unei plângeri penale în urma atacului cibernetic.

Deocamdată, nu au fost estimate pagubele provocate de atac, dar reconstruirea platformei se va face și cu ajutorul unor specialiști care s-au oferit să fie voluntari.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor