Băncile care valorează nici mai mult nici mai puțin de 8.000 euro bucata, le-au tras cu ochiul boschetarilor în această perioadă. De pe două bănci a dispărut câte o bucată din șezutul de lemn. Bucățile de lemn erau prinse de bancă cu ajutorul unui suport metalic fixat în câte patru dibluri pe fiecare parte. Ei bine, cele două bucăți au fost smulse și luate. Nu știm cât valorează aceste piesele lipsă, dar, la cât costă banca, sigur lemnele dispărute sunt piperate. Sperăm doar ca vandalii să nu le fi pus pe foc, căci, până la urmă, o bancă de pe Mețianu este echivalentul unei… Dacii Logan.
Atac la băncile de 8.000 de euro
Atac la băncile de 8.000 de euro
Singura pietonală din municipiul nostru, strada Mețianu, este fără doar şi poate „raiul” oamenilor străzii. Şi sursă de venit, mai nou.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
1
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!