„Atelier de conversație”, la Arta

De Eugen Rogojan
„Atelier de conversație”, la Arta
Filmul va fi proeictat luni, 13 august, și face parte dintr-o colaborare între Cinema Arta și One World Romania.

O nouă colaborare pentru Cinematograful Arta. Aceștia vor începe lucrul cu cei de la One World Romania, care vor oferi publicului arădean, pe parcursul lunilor următoare, o selecție de filme documentare diferite și intrigante, premiate și vizionate în cadrul festivalului One World Romania, ce are loc anual, la București. Prima peliculă proiectată în cadrul noului parteneriat va fi „Atelier de conversație”, documentar ce va rula pe ecranul Cinematografului Arta din municipiu luni, 13 august, de la ora 20.

Obligați să converseze

Ce se întâmplă atunci când oameni de naționalități diferite, cu limbi materne diferite, din clase sociale diferite, care, în condițiile normale oferite de viața cotidiană nu s-ar fi întâlnit niciodată, se descoperă față în față, așezați pe scaune și obligați să converseze vreme de o oră? Studenți, medici, muncitori, antreprenori, emigranți sau refugiați descinși din toate colțurile globului și scufundați în măruntaiele metropolei pariziene, se întâlnesc săptămânal la Centrul Pompidou, ca personaje cu istorii și opinii diferite, pentru lecții gratuite de conversație în limba franceză.

Rezultatul acestor întâlniri e un film profund umanist, documentarul „Atelier de conversație”, care ne invită să reflectăm asupra a ceea ce ne apropie sau ne separă în colțurile noastre diferite de lume și asupra sfâșierii lăsate în sufletele noastre de separarea de ceea ce am numit cândva „acasă”.

Filmul regizat de Bernhard Brounstein are o durată de 72 de minute și este destinat audienței generale. Proiecțiile de filme de la Cinematograful Arta se derulează cu sprijinul Primăriei Arad prin Centrul Municipal de Cultură, în parteneriat cu Asociația CitiZenit.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !