Atelier tradițional, la 100 de ani de la Marea Unire

De Eugen Rogojan
Atelier tradițional, la 100 de ani de la Marea Unire
Elevii din Galșa au avut parte de un atelier tradițional organizat la Vladimirescu.

Muzeul Memorial „Ioan Slavici – Emil Monţia” din Șiria (Complexul Muzeal Arad), în colaborare cu Școala Generală Galşa și Muzeul Etnografic „Maria Aiftincăi” din Vladimirescu, au organizat un atelier tradițional în casa-muzeu a meșterului popular Maria Aiftincăi, la care au participat elevii clasei I, coordonați de învățătoarea Cosmina Diana Baciş, unde copiilor le-a fost prezentată o parte din uluitoarea colecția etnografică expusă la Vladimirescu.

„Am discutat despre importanța tricolorului și simbolistica celor trei culori ale steagului țării noastre, apoi copiilor li s-a recitat o poezie în grai de către doamna Aiftincăi și am vorbit despre acest act al Marii Uniri și despre cât de fundamental este el pentru istoria țării noastre. Și pentru că suntem în pragul sfintelor sărbători de Crăciun, la atelierul tradițional dedicat meșteșugurilor tradiționale, copii au desfăcat porumb, l-au măcinat, iar făina de mălai obținută au cernut-o prin sită, după care doamna Aiftincăi ne-a pregătit o delicioasă mămăligă, pe care ne-a servit-o cu lapte acru sau cu gustosul amestec de brânză cu smântână. Prin implicarea elevilor în astfel de activități cultural-educative, ne dorim sensibilizarea acestora față de ceea ce înseamnă valorificarea și perpetuarea obiceiurilor strămoșești, fapt care stă puterea noastră, în originea, în firea și destinul neamului românesc, continuitate realizabilă prin noi înșine și prin generațiile viitoare”, spune Laura Mateș, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Arad – Muzeul Memorial „Ioan Slavici – Emil Monția” din Șiria.

IMG_20181119_205248

IMG_20181119_204538

IMG_20181119_204702

IMG_20181119_205533

IMG_20181119_204222

IMG_20181119_204344

IMG_20181119_204407

IMG_20181119_205039



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !