Atenție, bicicliști: pericol iminent de accidentare!

De Valentin Goran
16Comentarii
Atenție, bicicliști: pericol iminent de accidentare!
Datorită traficului ce a crescut în municipiul nostru, datorită kilometrilor de pistă nedați în folosință, dar mai ales datorită neatenției, grabei și a nervilor, viața de biciclist este una foarte periculoasă. Vă oferim trei exemple concrete.

Da, avem piste pentru bicicliști! Mai exact 122 de kilometri, adică cei mai mulți din țară. E drept, nici acum, deși ar fi trebuit date în folosință de mai bine de un an, nu s-a întâmplat asta. Ne-am întrebat și noi, ca toți arădenii de altfel, cum este să circuli pe cei 122 de kilometri de pistă? Sunt șoferii atenți la bicicliști? Sunt bicicliștii destul de instruiți, la rândul lor, să pedaleze pe străzi?

Atenția sporită reduce accidentele
Vă oferim aceste exemple care nu mai au nevoie de niciun comentariu și din care reținem că șoselele municipiului nostru rămân periculoase și doar atenția sporită face ca numărul de victime să nu crească. Aici vorbim de atenție sporită din partea bicicliștilor la tot ce se întâmplă în jur pentru a nu își rupe picioarele sau, mai rău, capul, dar și la conduita preventivă din partea șoferilor care, la o mică neatenție, pot lua pe capota mașinii bicicliști care traversează intersecții fără ca măcar să se asigure și în viteză.

AR–12–GGC și SM–05–AYA
Răspunsul, fără echivoc, îl oferim în cele trei materiale video suprinse. Două dintre ele se consumă pe strada Mihai Eminescu în timp ce vicepreședintele Asociației Bicicliștilor Amatori – ABA, Bărbat Coriolan Emanuel, pedalează pe pistă. În ambele cazuri, pe lângă faptul că biciclistul trebuie să fie atent la mașinile parcate ca să nu se trezească cu o ușă deschisă taman în fața lui, două autoturisme intră la propriu peste el pentru a parca pe dreapta fără ca măcar să îl bage în seamă pe biciclist. Este vorba de un autoturism Opel cu numărul de înmatriculare AR–12–GGC și un Volkswagen cu numărul de înmatriculare SM–05–AYA. Atenție, bicicliști!

Fără nicio urmă de asigurare
În cel de-al doilea caz, șoferul arădean Miron Neag, cu ajutorul unei camere video, a surprins pe strada Constanitn Brâncoveanu un biciclist care traversează cu viteză intersecția cu strada Școalei – lângă stația Peco, fără nicio urmă de asigurare. Atenție, șoferi!



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor