Atentie: de la 1 aprilie incepe anul de cota!

De Andreea Pintea
Atentie: de la 1 aprilie incepe anul de cota!
Producătorii care deţin cotă de lapte trebuie să ştie că de la 1 aprilie începe noul an de cotă şi trebuie să depună o serie de declaraţii.

ARAD. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) i-a informat pe operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii deţinători de cotă de lapte pentru vânzări directe că, începând cu data de 01 aprilie 2013, trebuie să depună declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2012/2013.

„Reamintim că anul actual de cotă se încheie la 31 martie 2013, iar declaraţiile anuale trebuie completate şi depuse la centrele APIA până la data de 14 mai 2013, inclusiv, fără penalizări. Declaraţiile trebuie depuse de către producătorii care deţin cotă pentru vânzări directe şi de către operatorii care achiziţionează lapte de la producători.

Producătorii deţinători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declaraţia anuală pe baza datelor din Caietul fermierului. Este important de menţionat că producătorul care deţine cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declaraţia anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă”, au spus reprezentanţii APIA Arad.

Atenţie la termene!

Cumpărătorii trebuie să depună la centrele judeţene APIA declaraţia anuală privind cantitatea de lapte achiziţionată în anul de cotă 2012/2013, termenul limită fiind tot 14 mai 2013. Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !