Atenţionare de ploi, descărcări electrice, grindină… şi praf saharian

De Ioana Costas
1Comentariu
Atenţionare de ploi, descărcări electrice, grindină… şi praf saharian
© Vremea se strică în weekend
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că sâmbătă, 9 aprilie – începând cu ora 11:00 – în vestul ţării vor avea loc ploi cu caracter torenţial însoţite de descărcări electrice şi izolat grindină. Atenţionarea ANM iese din vigoare în 11 aprilie, ora 23:00.

„În intervalul menţionat (9 aprilie – 11 aprilie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, iar în cursul zilei de sâmbătă (9 aprilie), în jumătatea vestică a teritoriului şi în zonele de munte, iar începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 aprilie), mai ales în regiunile sudice, centrale şi ulterior în cele estice. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, îndeosebi în zonele de deal şi de munte, 40…50 l/mp. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină”, se arată în atenţionarea ANM. Meteorologii mai precizează că „precipitaţiile prognozate pentru intervalul 9 – 11 aprilie 2016 în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor