Atletico, triumfătoare de două ori la „Cupa de Crăciun”

De Leo Sfara
Atletico, triumfătoare de două ori la „Cupa de Crăciun”
Două din echipele clubului gazdă, CS Atletico Arad, s-au impus la categoriile lor în primul weekend al Cupei de Crăciun 2018. „Galben-negrii” au câștigat întrecerea la 2012 și 2010, în timp ce la 2008 au urcat pe pozițiile doi și trei ale podiumului. Medaliile au fost decernate de Bogdan Oneț, președinte Atletico, și Ciprian Rus, golgeterul UTA-ei.

A bătut UTA în finală!

Atletico 2012 a fost cea mai bună din nouă echipe, băieții lui Mihai Roșca și Radian Carp au ajuns în ultimul act, pe care l-au câștigat cu 1-0 în fața UTA-ei. Cei doi antrenori au contat pe Raoul Crișan, Dominik Beserman, Darius Vulpe, Mihai Oprea, Stanislav Fricățel, Horea Furdea, David Secianschi, Rafael Dumitrache, Tudor Lăzărescu și Eduard Pele.

Finală, în trei!

La categoria 2010 au fost 15 echipe, iar finala a fost câștigată de Atletico după un duel în trei. Puștii pregătiți de Marcel Cîmpian și Flavius Stoica au trecut cu același scor, 1-0, de Grosics Akademia și apoi de UTA. Învingătorii sunt: Dragoș Molnar, Kayden Contra (jucătorul finalei), Sanders Fricățel, Matei Sandu, Darian Vidac, Rafael Pârțan, Ianis Terpea, Nemanja Popov, Denis Toma, Alexandru Pantea, Raul Popa și Alexandru Coroiu.

Colterm, cea mai bună!

La categoria 2008, CS Atletico a avut trei echipe înscrise într-un total de 20. Atletico 2009 a luat medalia de argint, după ce a pierdut finala în fața celor de la Juventus Colterm Timișoara cu 1-0. Antrenorii Marcel Cîmpian și Flavius Stoica au contat pe Patrick Suli, Vlad Băeșu, Matei Fericean, Patrick Koncz, Andrei Sandu, Luca Nădăban, Ayan Barbu, Tudor Margan, Andrei Căilean, Bogdan Sala, Daniel Spătariu, Marc Lanevski.

Finala mică a fost „în familie”, Atletico negru vs Atletico galben, în fapt grupa lui Abdoulaye Diarra împărțită în două echipe. Victoria le-a revenit primilor, 2-1 după lovituri de departajare, după ce la finele timpului regulamentar scorul era egal, 0-0. Lotul complet: Mirco Baraiolo, Patrik Schreiber, Andrei Bokșe, Alex Iordăchescu, Alex Vid, Tanno Aslău, Vittorio Galizzoli (Atletico negru), Dabian Contra, David Berar, Ionuț Buza, Luca Bundik, Andrei Leca Popa, Cristian Bota, Deyan Leș, Nicolas Baias (Atletico galben).

2012atletico



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !