Prestații onorabile au avut: Adrian Pintea (Sportsin) – cel care la prima participare a intrat în „careul de ași” -, Cristian Ciulei (Azbest Publishing), Călin Moga (Sportsin), Alin Câmpeanu (Șah Club Vados) și singura reprezentantă a sexului frumos, Daniana Vasiliu (studentă la UVVG Arad).
Totul s-a încheiat cu promisiunea unei noi întâlniri în lumea „fluturașilor”, ce va avea loc, în premieră, în aer liber, pe un câmp între Șiria și Galșa.
Au alergat după „fluturași”
Au alergat după „fluturași”
În așteptarea unei săli de sport - binevenite pentru activul sport din Șimand - profesorul Daniel Mărcuș a organizat tot la Căminul Cultural din localitate și ediția a V-a a Cupei „Fair-Play” la badminton. În urma unor meciuri în care pasiunea a fost, de multe ori, mai mare decât „știința”, câștig de cauză a avut Dan Lazăr (Aradon), urmat pe podium de Mircea Crișan (Șiria) - 1-2 în ultimul act, 6-9, în decisiv - și Vald Sârb (X-Models).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!