Au câştigat „Memorialul Roman Codreanu”

Au câştigat „Memorialul Roman Codreanu”
Luptătorii arădeni au fost vedetele de la turneul internaţional de lupte.

La sfârşitul săptămânii trecute, sala de sport a Universităţii „Aurel Vlaicu” a găzduit ediţia a VII-a a Turneului Internaţional de lupte dotat sugestv „Memorialul Roman Codreanu”. Semn că urmaşii săi nu l-au uitat, iar primul medaliat olimpic al Aradului este şi acum în inima lor.

Antrenorul emerit, prof. Spiridon Stanciu, omul care s-a ocupat de tot ce a însemnat această competiţie, a adus la Arad peste 150 de sportivi, din patru ţări. La reuşita întrecerii şi-a adus contribuţia Fundaţia Lupte Club Gloria, care a fost sprijinită de CSŞ Gloria, CS Astra şi Centrul Cultural Judeţean Arad.

Concursul s-a desfăşurat la două categorii de vârstă: cadeţi (13-15 ani), respectiv juniori-tineret (17-20 ani).

La cadeţi, CSŞ Gloria a obţinut patru locuri I, prin Adrian Gligor, Marian Lucaci, Emanuel Balaj şi Alexandru Coleneac, dar şi alte 12 locuri pe podium, prin M. Păşcălău, A. Scutelnicu, I. Smitec, M. Stoica, M. Tacu, C. Craiu, C. Logoş, A. Lipitor, S. Stoica, D. Mănguţ, R. Timofte şi S. Sabău.

În schimb, la cealaltă categorie, arădenii de la CS Astra au defilat – pur şi simplu – câştigând 7 din cele 8 categorii. Învingătorii, de care pot fi mândrii conducătorii de la „Astra Vagoane Călători”, se numesc: C. Vagiunic, I. Câmpureanu, L. Macarei, Gh. Faur, A. Oachiş, L. Szucs şi B. Înţeleptu. Pe podiumul de premiere au mai urcat C. Lingurar, A. Tamaş, A. Ghica, F. Bene.

Primii trei clasaţi au fost premiaţi de organizatori cu diplome, medalii, cupe şi tricouri personalizate.

L.S.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !