Au câștigat pariul cu vârsta. Practică aerobic la peste 60 de ani

De Monica Ardelean
Reactualizat la:
FOTO: V. Goran
FOTO: V. Goran
Au 50, 60 sau chiar 80 de ani și fac aerobic, fără întrerupere, de un an de zile. O performanță care a fost sărbătorită cu tort și șampanie în… sala de sport.

Și-au învins temerile, reținerile, și-au schimbat tabieturile pentru a face aerobic. Au format cea mai performantă grupă a antrenoarei Aurelia Gabor de la Club Sportiv Municipal Arad. Grupa senioarelor care a impresionat prin tenacitatea cu care a lucrat un an de zile, care a devenit celebră la nivel național a sărbătorit un an de la prima oră de aerobic. A fost o provocarea deopotrivă pentru antrenoare cât și pentru cursante iar rezultatele au fost extraodinare. „Fiecare din aceste extraordinare doamne a fost o provocare pentru mine ca antrenor. M-am consultat cu medici pentru a ști cât de mult putem lucra împreună în funcție de afecțiunile fiecăreia, m-am documentat foarte mult, dar rezultatele sunt uimitoare. Sunt foarte mândră de această grupă și cred că în cazul lor se poate vorbi de performanță” ne-a declarat cu mândrie, Rely.

Voința învinge

La un de la primul curs, desfășurat în 24 ianuarie 2015, au sărbătorit în sala de sport. Acolo unde, de două sau de trei ori pe săptămână, revin cu bucurie și plăcere pentru a face mișcare. Au sărbătorit cu prăjituri, tort, șampanie, medalii și cupe. A fost o sărbătoare a voinței, a încăpățânării de a persista în dorința de face sport. Chiar dacă vârsta trece mult peste 40 de ani, chiar dacă fișele medicale sunt încărcate cu tratamente și intervenții chirurgicale, chiar dacă greul vieții taie pofta de orice entuziasm, cele 25 de doamne au refuzat să abandoneze lupta cu propriul corp și uneori cu mentalul colectiv care nu se sfiește să pună etichete nemeritate. Senioarele revin de un an de zile în sala de sport. „Pentru că ne simțim extraordinar, pentru că aici te încarci cu energie pozitivă. Orice necazuri ai avea acasă, aici totul se schimbă. Ești mai optimist, mai plin de încredere și în plus ne mișcăm mult mai ușor. Este fantastic!” ne mărturisesc doamnele. Și o spun cu bucurie pentru că sportul le-a readus pofta de viață, le-a învățat că vârsta nu este doar o acumulare de opreliști și neputințe, ci poate fi o permanentă provocare de a le depăși, iar bucuria reușitei te face să te simți întotdeauna mai tânăr. Poate chiar mai tânăr decât cei tineri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase