Au dansat si s-au calificat la Nationala

De Monica Ardelean
Au dansat si s-au calificat la Nationala
Pentru faza națională a Concursul de Dans „Împreună pentru viitor” s-a calificat echipa de dansatori de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Arad.

ARAD. Un concurs pentru copiii speciali care au demonstrat că merită aplauze, diplome și premii. Peste 40 de premii au fost acordate celor care au dansat, au scris, au desenat și au creat mascote în cadrul acestui concurs desfășurat sub egida Ministerului Educației Naționale. Faza județeană s-a desfășurat la Palatul Copiilor din Arad iar faza regională a avut loc, joi, la Oradea.

Concursul de dans s-a desfășurat pe două secțiuni: dans modern și dans tradițional. Au participat echipe mixte alcătuite din elevi voluntari şi elevi beneficiari din unităţile de învăţământ preuniversitar care desfăşoară activităţi în cadrul SNAC la nivelul județului Arad. Locul I a fost câștigat la secțiunea dans tradițional, de către dansatorii de la formația „Flori din Banat” ai Liceului Special “Sfânta Maria“ din Arad iar pentru secțiunea dans modern au fost declarați câștigătorii dansatorii formației „Dena” a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din Arad. Cele două echipe au plecat la Oradea iar dansatorii de la „Dena” au reușit să se califice mai departe și vor merge la faza națională.

Alături de ei

La faza județeană au fost împreună cu ei copiii de la Cercul de Canto al Palatului Copiilor din Arad care au reuțit să încânte asistența cu programul lor artistic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !