Au dat o mână de ajutor oamenilor de pe Mărului

De Diana Dutu
2Comentarii
Au dat o mână de ajutor oamenilor de pe Mărului
În cadrul acţiunii „Fii responsabil!” a Serviciului Protecția Copilului și Familiei din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad.

Persoanele și familiile aflate în stare de risc social sau de excluziune socială și care locuiesc în zona Mărului din municipiul Arad au fost vizitate de către reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS). Nu pentru a le verifica sau ancheta, ci pentru a le oferi ajutor.

„Deși se intră în contact direct zilnic cu aceste persoane nevoiașe, echipa din cadrul Serviciului Protecția Copilului și Familiei al DAS a rămas la fel de sensibilă la nevoile pe care beneficiarii serviciilor oferite le au și, astfel, de comun acord, s-a hotărât demararea acțiunii «Fii responsabil!» constând în colectarea de obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte. Această acţiune a beneficiat de sprijinul conducerii instituției, reprezentată de către doamna director general Oana Pârvulescu” – precizează Sorin Mocuța, şef Serviciu.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială îşi doresc ca demersul lor să fie „deschizător de drumuri”, să-i încurajeze şi pe alţii – fie servicii, instituții sau autorități publice, fie persoane fizice sau juridice – să se alăture acțiunii inițiate de Serviciul Protecția Copilului și Familiei din cadrul DAS Arad. Cei interesaţi pot telefona la numărul 0257-254923 sau pot trimite un email la adresacontact@dasarad.ro.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor