Au început lucrările la „Motorul”!

De Leo Sfara
10Comentarii
Au început lucrările la „Motorul”!
Veste bună din Aradul Nou: Se toarnă stratul de nisip! Team-managerul Marian Costea a anunțat că nu mai aduce jucători la UTA!

Lucrurile încep să se limpezească, atât la arena „Motorul”, cât și la UTA, în privința jucătorilor. În Aradul Nou se toarnă stratul de piatră măruntă, adică a început să se lucreze, acesta fiind primul pas, iar la echipă s-a negociat cu jucătorii, care sunt dornici să rămână, dacă vor fi bani. De aceea, s-a sistat aducerea de noi jucători, după cum ne-a spus chiar Marian Costea, team-managerul de la UTA.

Start lucrărilor!

Am fost prezenți, azi, la „Motorul”, exact când afară ploua serios, adică în jurul orei 14. Chiar și așa, am văzut că se lucrează, se toară stratul de piatră fină. Pe aproximativ jumătate de teren lucrul gata, dar trei autocamioane erau prezente pentru a alimenta utilajul care turna. Probabil că mâine ar putea fi gata acest prim pas. După care urmează tasarea, vreo două zile. Apoi, vine drenajul, după care acel strat elastic, numit shockpad. În final, se va lipi gazonul artificial. Va fi un proces de durată și e greu de spus dacă până la startul campionatului „Motorul” va fi gata.

A început negocierea

Team-managerul de la UTA, Marian Costea a spus că a început negocierea cu jucătorii care sunt la final de contract cu clubul, dar a anunțat și faptul că nu mai aduce alți jucători.

„Am discutat cu jucătorii care sunt la final de contract cu clubul. Toți doresc să continue la UTA, dar au pus și câteva condiții, legate de salariile restante. În proporție de 99% sunt înțeles cu jucătorii, le-am promis doar ce pot oferi, ce am în buzunar. Vom vedea săptămâna viitoare cine rămâne, doarece atunci cred că vom semna noile contracte. Pentru că sunt înțeles cu jucătorii vechi, nu mai aduc și alții la UTA. Va mai veni doar un jucător, nigerianul Ovye Shedrack” – ne-a declarat Marian Costea.descarcare-7



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor