Au început noul an școlar într-o mașină abandonată

De Valentin Goran
5Comentarii
Au început noul an școlar într-o mașină abandonată
Doi minori au fost găsiți luni, 12 septembrie, dormind într-o mașină abandonată din parcarea fostului Casinou din Parcul Copiilor.

Trist dar adevărat. Parcă ne întoarcem în timp în loc să progresăm atunci când vorbim de responsabilitatea de a fi părinte. Din păcate, un astfel de exemplu este și povestea a doi minori, de care părinții nu se interesează și care au fost găsiți de polițiștii de la Poliția Locală Arad, dormind într-un autoturism abandonat. Așadar, în dimineața zilei de luni, 12 septembrie, chiar la debutul noului an școlar, polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică II i-au descoperit pe cei doi minori, unul din Arad, iar celălalt din Curtici, dormind într-o mașină abandonată.

„Pentru a se putea adăposti în automobil, cei doi băieți au forțat portierele automobilului abandonat în parcarea fostului Casinou de pe Bulevardul General Ion Dragalina. În urma identificării, unul dintre minori a fost predat părinților, aceștia din urmă fiind sancționați contravențional pentru că nu și-au supravegheat fiul. Cel de-al doilea băiat a fost plasat de polițiștii locali în centrul de primire a minorilor «Morcoveață»”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Arad.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor