Au încercat vigilenţa „frontieriştilor”

Au încercat vigilenţa „frontieriştilor”
ARAD – Nu mai puţin de cinci persoane au încercat să treacă ilegal frontiera în ultimele 24 de ore.

Poliţiştii din Vărşand au fost primii care s-au întâlnit cu infractorii. Kadir U., de 26 de ani, din Turcia, s-a ascuns sub remorca unui TIR pe o scândură aşezată pe şasiu.

La Nădlac a avut loc următoarea ilegalitate. O femeie de 33 de ani din Republica Moldova s-a folosit de un permis de şedere italian fals pentru a ieşi din ţară. Poliţiştii şi-au dat seama că actul nu este valabil şi au aflat că femeia l-a cumpărat cu 100 de euro de la o persoană necunoscută şi dorea să ajungă în Italia. În sfârşit, cel de al treilea punct de trecere al frontierei din judeţ, Turnu, a fost scena celei de-a treia ilegalităţi.

Trei persoane între 28 şi 47 de ani din RepublicaMoldova intenţionau să ajungă în Ungaria şi, pentru că nu deţineau vize, au încercat să traverseze graniţa prin zona verde. Cei trei au fost capturaţi. Toate cele cinci persoane au acum dosare penale.

JA-A.G.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !