Au mai rămas doar două zile de festival

De Adriana Barbu
Au mai rămas doar două zile de festival
Ne mai despart doar două zile până la finalul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional de Teatru Nou de la Arad. Două zile pline ochi de spectacole am putea zice, în condiţiile în care atât sâmbătă, cât şi duminică, iubitorii teatrului vor putea urmări câte trei spectacole pe seară.

Sâmbătă, 13 mai, de la ora 11.00, la Sala Studio, se va juca „Un etre hors pair”/ „Un om de milioane„, de Ioan Peter, în regia lui  Florin Didilescu, producătorul spectacolului fiind

„Trupa de teatru pentru elevi si studenţi „Amifran”, Arad. Va fi vorba de un spectacol de o oră în limba franceză. Apoi, la ora 19.00, în Sala Mare, vin „Coliziuni”, un spectacol de teatru-dans, în  dramaturgia lui Tamas Szalay şi regia Levente Dimeny. Producătorul acestui spectacol de o oră şi zece minute este Teatrul „Szigligeti”, Oradea – Ansamblul Nagyvarad. Ultimul spectacol al serii de sâmbătă începe la ora 20.30,  la Sala Studio. „Are nevoie de multă atenţie!” de Martin Crimp, în regia Sânzianei Stoican, este un spectacol de o oră şi 40 de minute, produs de Teatrul UNTEATRU, Bucureşti.

Ultima zi de festival, duminică, 14 mai, oferă publicului arădean, de la ora 18.30, la Sala Studio, spectacolul „Pena”, după texte de Ruth Smythers, Stefan Mako, Adina Lazăr, în regia Adina Lazăr, produs de Compania Create.Act.Enjoy, Cluj-Napoca, un spectacol de 50 de minute. Apoi, de la ora 20.00 , în  Sala Mare, nu-ţi rămâne decât să „#EmojiPlay”, un spectacol de o oră de teatru coregrafic de Gigi Căciuleanu, producător  „Teatrul Excelsior”, Bucureşti în parteneriat cu „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”.

Ultimul spectacol al Festivalului Internaţional de Teatru Nou va urca pe scena Sălii Studio duminică, de la ora 21.30. Este vorba de „Mioritza (Tristory III)”, un spectacol de Daniel Chirilă, produs de Frilensar & Teatrul LUNI de la Green Hours, București /FocusMicROmania. După o oră şi zece minute de Mioritza, ediţia cu numărul 5 a FITN îşi va trage cortina.

Concluzii înainte de final

Nu înainte probabil de a concluziona că a fost „o ediție bogată, ce a avut în vizor atât teme sociale actuale, situații culese din România vremurilor noastre, cât și teme universale de atâtea ori prezente pe scenele teatrului românesc”. Şi nu înainte de a stabili că „preț de 6 (șase) zile, Aradul a căpătat un suflu nou” sau că i-a avut ca invitaţi pe ”Marcel Iureș, Răzvan Vasilescu, Șerban Pavlu, Dorina Chiriac, Catrinel Dumitrescu, Florin Piersic Jr. și mulți alții”.

Şi nu înainte de a bate în cuie faptul că a fost vorba de „spectacole-experiment, spectacole-dialog care incită la reflecții despre societate. Spectacole despre descoperirea unor lumi, despre relațiile umane, despre jocuri și confesiuni, despre slăbiciuni, despre realități pierdute și regăsite, despre cotidian, despre piețe, cafenele și …poluare”. Sau mai pe scurt, a fost vorba despre „TOT ce ne înconjoară”, despre „un festival al experiențelor. Experiențe teatrale de tot felul”.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase