Au mărșăluit pentru viață

De V. Obsitos
Reactualizat la:
42Comentarii
Au mărșăluit pentru viață
© FOTO: V. Obsitos
Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, în municipiu, la „Marşul pentru Viaţă şi împotriva avorturilor”, care s-a desfășurat sub sloganul: „O lume pentru viaţă”, fiind organizat de către Asociaţiile Filantropia şi Ikon şi susținut de către Arhiepiscopia Aradului.

Oamenii s-au adunat cu copii de toate vârstele în Parcul Avram Iancu din spatele Teatrului Clasic Ioan Slavici din Arad, unde a avut loc un spectacol, iar apoi au mers pe Bulevardul Revoluţiei până la Secţia de Obstretică Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde s-au rugat. De la Matern, participanţii la marş au mers la Catedrala Ortodoxă de la Podgoria, unde, din nou s-au rugat, acesta fiind și punctul final al marșului care a ținut aproximativ două ore.

Marşul, care a ajuns la cea de-a șaptea ediţie, este organizat de către Asociaţia Filantropia şi Asociaţia Ikon şi beneficiază de binecuvântarea Arhiepiscopiei Aradului.

Oamenii au avut la ei pancarte cu mesaje împotriva avorturilor şi pentru susținerea familiei şi vieții. „Viața este primul şi cel mai important drept al omului”, “„Îți mulțumesc mamă”, „Bărbații adevărați sunt şi tați adevărați”, „Bărbații adevărați aleg viața”, „Pentru viaţă, pentru femei, pentru familie”, „Porunca a şaptea: să nu ucizi”, „Regret că am făcut avort”, „Avortul ucide” sau „Ajută mama și copilul” au fost câteva din mesaje.

Pe lângă marşul din municipiul Arad, au mai avut loc marşuri în cele 8 oraşe din judeţ: Chişineu Criş, Curtici, Ineu, Lipova, Pecica, Pâncota, Sântana, Sebiş- şi în comunele Gurahonţ şi Săvârşin.

GALERIE FOTO

Taguri: , ,


42Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor