Au „periat” lista dezinfectanţilor la Arad?

De Alin Gherasim
1Comentariu
Au „periat” lista dezinfectanţilor la Arad?
Spitalul Judeţean Arad nu apare pe lista unităţilor medicale care au cumpărat dezinfectanţi în anul 2015.

Scandalul dezinfectanţilor folosiţi în spitalele din toată ţara ia amploare de la o zi la alta. Ministerul Sănătăţii ia tot felul de măsuri, trimite spre teritoriu tot felul de recomandări şi, într-un exerciţiu de transparenţă, a făcut publică lista achiziţiilor de substanţe dezinfectante cumpărate de toate spitalele din ţară. Imediat după publicarea acestei liste, au apărut tot felul de semne de întrebare referitoare la veridicitatea ei şi, cu probele în mână, specialiştii din domeniu au anunţat că lista a fost „periată” deoarece acolo nu apăreau mai multe spitale care au achiziţionat dezinfectanţi.

La o privire mai atentă a listei, se observă că nici Spitalul Judeţean Arad nu apare acolo. Asta chiar dacă managerul „Judeţeanului”, Mirandolina Prişcă, a anunţat că unitatea pe care o conduce a achiziţionat chiar de la Hexi Pharma materiale dezinfectante, respectiv săpun chirurgical. Aşadar, pe lista făcută publică de Ministerul Sănătăţii nu apare spitalul nostru.

Singura unitate medicală din judeţ menţionată este Spitalul Orăşenesc Ineu. În 2015, spitalul din Ineu a încheiat zece contracte de furnizare a substanţelor dezinfectante, trei dintre ele cu SC Pharma SA, iar şapte cu SC Polisano SRL. Contractele au valori mici, sumele fiind cuprinse între 42 de lei şi 713 lei. O altă instituţie din Arad care apare pe lista respectivă este Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad. Reprezentanţii ambulanţei au semnat un singur contract de achiziţie directă cu Polisano SRL, cumpărând dezinfectanţi în valoare de 85 de lei. Cam atât legat de Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor