Au prezentat daunele de după potop

De Ioana Costas
Au prezentat daunele de după potop
Aproape cinci milioane de lei vin de la Guvern spre Arad după urgia de săptămâna trecută ce a provocat numeroase pagube materiale.

Într-o conferință de presă susținută, joi, la Prefectura Arad, de către prefectul Florentina Horgea, împreună cu inspectorii șefi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” Arad s-a dat publicității bilanțul furtunii de duminică. Vorbim de pagube de aproape nouă milioane de lei, de o mobilizare impresionantă a polițiștilor, jandarmilor și pompierilor, de sute de arbori smulși de vijelie și aruncați pe carosabil, pe autoturisme și imobile, de 18 unități școlare afectate de furtuna puternică și de decesul unei persoane. S-a intervenit atât în ziua furtunii, cât și în zilele ce au urmat pentru că, din momentul producerii vijeliei, apelurile la numărul de urgență 112 nu s-au oprit nici măcar pentru un minut.

„La nivelul județului Arad, fenomenele meteo periculoase au debutat în data de 17 septembrie, în jurul orei 15:20, moment în care a fost recepționat primul apel”, a spus lt. col Cristian Gârbău, șeful ISU Arad, în încercarea de a stabili cronologia furtunii.

Nu au putut ajunge la Moneasa

„La ora 16:45 s-a luat decizia suplimentării forțelor de intervenție prin aducerea la subunitate a întregului personal la Detașamentul de Pompieri Sebiș, a unei ture libere la Detașamentul de Pompieri Arad și dislocarea de forțe în sprijin de la Detașamentul Ineu pentru a sprijini intervenția Detașamentului de Pompieri Sebiș. Primele informații privind situația din localitatea Moneasa au fost obținute prin fluxul informațional între structurile ministerului. Echipajele de intervenție ale subunității din Sebiș care s-au deplasat înspre localitatea Moneasa au parcursul drumul de aproximativ 20 de kilometri în aproape două ore din cauza arborilor și stâlpilor căzuți pe șosea. În intervalul orar 15:43 – 17:30, momentul ieșirii de sub a doua avertizare de cod portocaliu, dispeceratul inspectoratului a înregistrat peste o sută de apeluri. La ora 18:00 toate cele șapte subunități ale inspectoratului executau misiuni pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase. Se intervenea cu 80 de ofițeri și subofițeri, 12 autospeciale și 25 de alte mijloace tehnice. Au fost solicitate în sprijin prin dispecerat 26 de servicii voluntare. Pe 17 septembrie, la ora 20:00, dispeceratul ISU avea recepționate 174 de apeluri, iar intervențiile au continuat și în zilele de 18, 19 și 20 septembrie și încă se intervine în prezent în unele locații. S-a intervenit pentru îndepărtarea a peste 150 de arbori, crengi sau alte elemente de construcție de pe drumurile naționale, județene, comunale, străzi sau clădiri”, a detaliat inspectorul șef al ISU Arad.

Dosar penal pentru decesul de la Moneasa

Telefonul a sunat într-una și la Poliție. În 17 septembrie, IPJ Arad a primit 185 de apeluri telefonice dintre care 127 făceau referire la drumuri blocate, stâlpi și fire de curent căzute, panouri publicitare și semnalizare rutieră, 36 la imobile avariate, 17 autoturisme avariate, iar patru apeluri au venit în legătură cu o familie care a fost dată dispărută la Debelagora și un apel cu privire la o persoană decedată în Moneasa. „În zonele afectate, au acționat 79 de polițiști, 26 în zona Sebiș, 30 în municipiu și 23 în zona Lipova. Au fost eliberate în această perioadă 90 de autorizații de reparații auto ca urmare a parbrizelor sparte, a plafoanelor avariate urmare a căderilor de arbori. Pentru femeia decedată la Moneasa, în fața hotelului Moneasa, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă în rem”, a declarat comisarul șef Ioan Tamaș, șeful IPJ Arad.

Jandarmeria și ISU, afectate

Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a acționat cu 24 de jandarmi și 4 autospeciale pentru deblocarea căilor de acces în zona centrală a Sebișului și pentru eliberarea zonei „din apropierea bisericii unde erau niște fire de electricitate căzute pentru a asigura intervenția de specialitate. În zilele de 18, 19 și 20 am acționat pe drumul care leagă Sebiș de Moneasa, care a a fost cel mai afectat, participând la degajarea drumului”, a precizat colonelul Daniel Claudiu Burlan, împuternicit inspector șef al IJJ Arad.

Aproape cinci din nouă

Prefectul Aradului, Florentina Horgea, a declarat, joi, în conferința de presă că „suma totală solicitată Guvernului și care este necesară pentru revenirea la starea de normalitate a obiectivelor publice afectate este de 8.547.290 de lei. Aceasta este o situație parțială. Săptămâna viitoare urmează să mai fie trimis un proiect de hotărâre de Guvern pentru diferență. Avem și acum comisii în teren care constată împreună cu cei de la comitetele locale, pagube produse de vijelie și cum se vor termina și aceste estimări vom trimite mai departe”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !