Au primit fonduri ilegale în 2004

Reactualizat la:
1Comentariu
Au primit fonduri ilegale în 2004
Au primit fonduri ilegale în 2004
BUCURESTI – Toate partidele parlamentare au primit ilegal fonduri în campania electorală din 2004.

Raportul Curţii de Conturi de acum 2 ani arată că partidele au încălcat sistematic legea finanţării partidelor politice, care interzice donaţiile din partea firmelor cu datorii la buget, dar şi din partea firmelor cu capital de stat.

Raportul Curţii de Conturi arată că multe dintre donaţiile ilegale au fost primite de Partidul Conservator (PUR, la data donaţiilor).

Conservatorii au acceptat aproape 5 miliarde de lei de la firme care aveau datorii la bugetul de stat. Una dintre firme este Grivco SA, firmă care, de altfel, a oferit partidului peste plafonul maxim fixat pentru donaţii.

Şi PSD a acceptat donaţii din partea a 38 de societăţi care aveau datorii la stat. Suma primită ilegal s-a ridicat la peste 3 miliarde de lei vechi. De altfel, social-democraţii au încălcat şi regulile de contabilitate privind partidele.

Ei nu au publicat toate donaţiile primite în Monitorul Oficial, astfel că, la finalul anului electoral 2004, sumele înscrise în bilanţul contabil erau cu 20 de miliarde de lei vechi mai mari decât cele declarate.

În ceea ce priveşte PNL, Curtea de Conturi a semnalat că şapte firme cu datorii la stat au donat ilegal liberalilor 1,2 miliarde de lei vechi. De asemenea, PNL a mai primit de la o persoană fizică, Adrian Semcu, o sumă ce a depăşit plafonul maxim fixat pentru donaţii.

Atât PSD, cât şi Alianţa DA şi UDMR au primit bani de la asociaţii şi fundaţii cu capital majoritar de stat, lucru interzis de lege.

La sfârşitul anului trecut, DNA a trimis în judecată trei lideri PSD din judeţul Suceava pentru încălcarea legii finanţării partidelor politice.

Deputatul PSD Ioan Stan, vicepreşedinte al organizaţiei de Suceava, Gavril Mîrza, preşedintele Consiliului Judeţean şi Petru Ştirbu, director în acelaşi consiliu, sunt acuzaţi că în perioada 2002 – 2004 şi-au folosit funcţiile pentru a obţine de la persoane şi firme sponsorizări pentru partid, prin intermediul unei fundaţii.

realitatea.net



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor