Au prins gustul podiumului

De Daniel Scridon
Au prins gustul podiumului
© Cristi Irimia
Forţaţi de apropierea primelor jocuri oficiale ale noului sezon, fotbaliştii de la Victoria Zăbrani şi-au încheiat vacanţa. Antrenorul Cristi Irimia a sunat adunarea, având ambiţia de a confirma parcursul bun din primăvară, încununat cu un meritoriu loc 3 în primul eşalon valoric al fotbalului judeţean, dar şi o prezenţă cât mai lungă în faza naţională a Cupei României.

Timpul presează, sâmbătă, 21 iulie, zăbrănenii urmând să-şi dispute primul trofeu stagional, Supercupa României, contra celor de la Crişul Chişineu Criş. Apoi, pe 1 august, Victoria Zăbrani intră în competiţia KO, având joc programat pe teren propriu cu o grupare de Liga 3.

Seriozitatea proiectului de la Zăbrani i-a convins şi pe trei dintre jucătorii de care gruparea de Liga 3, Şoimii Lipova, s-a despărţit în această vară. Este vorba despre fundaşii Ionuț Pașcu (30 ani), Tiberiu Bier (36 ani) și Mădălin Tomuț (22 ani). Alături de cei trei, tot pentru a întări defensiva, a fost adus, sub formă de împrumut de la UTA, portarul Dennis Mureşan (19 ani), ultima oară la LT Cermei.

În privinţa obiectivului în noul sezon, Irimia spune: „Ca și în iarnă, când am preluat echipa, vă spun și acum că o să-mi pregătesc echipa să câștige fiecare meci, o să lucrez mereu la această mentalitate de învingător. Nu am vorbit încă nimic cu conducerea, dar cred că unul din locurile 1-3 e un obiectiv realist”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !