Au sărbătorit „Ziua rezervistului”

De Simion Todoca
Au sărbătorit „Ziua rezervistului”
Miercuri, în sala festivă a Casei Armatei, peste 150 de cadre militare active și în retragere, veterani, au sărbătorit „Ziua rezervistului militar”. Un eveniment onorat de către oficialități și mulți prieteni ai armatei și militarilor.

Partea oficială a durat destul de puțin și a constat în discursul generalului maior (rez)Vasile Ionel Heredea, care a prezentat istoricul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, din care face parte și asociația „Ziridava” pe care o conduce. Aceasta, spune Heredea, își merită pe deplin recunoașterea de care se bucură pe plan național dar și internațional, prin relațiile cu asociații similare din alte țări. După scurtele cuvântări și mesaje, corul Filarmonicii i-a încântat pe participanți cu un miniconcert, iar apoi cu toții i-au cântat „La Mulți Ani” ÎPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, care zilele acestea împlinește 81 de ani. Emoționat, ÎPS Timotei Seviciu le-a mulțumit și le-a urat, la rândul său mulți ani fericiți.

După cum era și normal, la punctul următor din „jurnalul de front” cei prezenți nu au mai fost nici „rezervați” nici „retrași„ continuând „ostilitățile„ cu celebra fasole cu ciolan, gătită la cazan, alte bunătăți, țuiculiță și vin.

20170531_132614 20170531_132620 20170531_132644 20170531_132725 20170531_132729



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !