E „Școala altfel’’, aşa că elevii clasei pregătitoare B de la Școala Generală nr. 22, Caius Iacob, din Micălaca, însoțiți de profesor Loredana Lup, cu sprijinul directorului Camerei Agricole Arad, dr. ing Alda Adam, au decis să viziteze o fermă din Aluniş, proprietatea lui Cristian Dragoș. Cu această ocazie, tinerii elevi din clasa 0 au văzut vaci și viței, porci şi purceluși, oi și miei, utilajele agricole cu care se lucrează în fermă, de care au fost foarte impresionaţi şi fericiți. Mulți dintre cei mici au declarat că și-ar dori să mai facă o asemenea vizită și altă dată, animalele cucerindu-i pe elevi. La sfârșitul vizitei copilașii, parte din ei posibili viitori agricultori, au fost serviţi de gazde, cu bucate pregătite în gospodăria proprie. O vizită care s-a dovedit a fi cu mult impact asupra tinerilor.
Au vizitat o fermă din Aluniş
Au vizitat o fermă din Aluniş
Are tot mai mare succes printre cei mici. E vorba de lumea agricolă, misterele dar mai ales animalele ei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
România
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina.
Ştiri sportive
Formaţia de ligă secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 3-1 (1-1), miercuri seara, pe Stadionul „Michael Klein”, în prima semifinală a competiţiei.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au revenit în sfertul secund, dar au ratat mult de la libere și le-a costat.
Mapamond
Şeful mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, va avea în acest sfârşit de săptămână o întrevedere cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în Turcia, a anunţat acesta din urmă miercuri, informează AFP.
2
Evenimente
Ediția cu numărul 29 a Concursului Internațional de Dans „Ghiocelul de Argint” se va desfășura pe 20 aprilie, la Teatrul Clasic.
Local
𝐀𝐫𝐡𝐢𝐝. 𝐋𝐞𝐜𝐭. 𝐔𝐧𝐢𝐯. 𝐃𝐫. 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐥𝐚𝐜𝐡𝐞, specialist în neuroștiințe și teologie va conferenția la Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!