„Aurul salvează România”

De Eugen Rogojan
„Aurul salvează România”
Acesta este titlul cărții semnate de Liviu Spătaru și Emil Cazan, ce va fi lansată, vineri, la Arad.

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” va găzdui, pe 11 ianuarie, începând cu ora 12, lansarea cărții „Aurul salvează România”, ce poartă semnătura lui Liviu Spătaru și Emil Cazan. Evenimentul va avea loc în Sala Astra.

„Lucrarea ne oferă încă de la început un titlu metaforă, care pornește de la aurul galben tangibil, la aurul verde sau la cel intangibil, precum valorile morale, culturale sau religioase. (…) Întreaga lucrare ne fascinează și ne intrigă în același timp prin modul de abordare concis și profund. Strâns legat de «Aurul cenușiu», adică inteligența umană în cele patru forme, este valorificarea lui printr-o educație eficace și eficientă. În această problemă, autorii au o abordare punctuală, istorică, pentru ca mai apoi să se oprească asupra sistemului educațional de astăzi, pe care îl analizează critic din perspectiva rezultatelor la măsurile luate după 1990, deloc îmbucurătoare. Ei concluzionează că aurul cenușiu al românilor nu este mobilizat și valorificat prin sistemul de educație prezent, ci este de-a dreptul risipit. (…) Consider că prin această lucrare, zestrea culturală românească s-a îmbogățit, împingând frontiera de cunoaștere de sine a românilor“, afirmă prof.univ.dr.hc. Gheorghe Gh. Ionescu, în prefața volumului.

Cartea va fi prezentată de către prof. univ.dr. Ioan Cuzman și dr. Doru Sinaci, managerul Bibliotecii Județene, iar intrarea va fi gratuită.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !