Holzindustrie Schweighofer a transmis printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres, că îl invită pe Adrian Todor „să viziteze fabricile noastre şi să descopere planul de acţiune pentru o industrie sustenabilă pe care l-am implementat în România”.
„Profităm de această ocazie să reafirmăm angajamentul asumat de Holzindustrie Schweighofer împotriva fenomenului tăierilor ilegale în România.
Holzindustrie Schweighofer este singura companie din România care s-a angajat, în mod voluntar, să nu accepte livrări din parcurile naţionale, deşi legislaţia permite recoltarea lemnului din zonele tampon ale acestora.
Holzindustrie Schweighofer a implementat un plan de acţiune cuprinzător pentru a participa activ la combaterea fenomenul tăierilor ilegale din România şi, pe această cale, ne exprimăm încă o dată întreaga disponibilitate de a coopera cu autorităţile române în acest sens.
Respectarea legislaţiei româneşti şi europene, o politică de afaceri etică şi solidă, precum şi transparenţa şi deschiderea spre dialog cu părţile interesate sunt valori fundamentale pe care Holzindustrie Schweighofer şi le asumă.
Compania a implementat măsuri importante în acest sens, care depăşesc cerinţele legale în vigoare. Astfel, Holzindustrie Schweighofer îşi reiterează angajamentul asumat nu numai printr-un sistem complex de control al achiziţiilor de masă lemnoasă, ci şi prin sisteme ultra-moderne de monitorizare a trasabilităţii transporturilor de bustean (Timflow).
Fiecare dintre camioanele care transportă buşteni către fabricile de cherestea ale Holzindustrie Schweighofer este echipat cu un dispozitiv GPS care permite înregistrarea cu precizie a rutei parcurse, de la locul de încărcare, până la poarta fabricilor, unde toate informaţiile sunt verificate. De asemenea, pot solicita avizul de însoţire şi documentele de provenienţă. Utilizatorii pot raporta nereguli sau suspiciuni despre anumite transporturi către experţii de conformitate ai Holzindustrie Schweighofer, care analizează şi comunică imediat autorităţilor eventualele nereguli.
Holzindustrie Schweighofer nu efectuează operaţiuni de exploatare forestieră si este o companie responsabilă, dedicată atât businessului sustenabil cât şi celor aproape 3.000 de angajaţi pe care îi are în România”, se arată în comunicatul companiei.
http://www.aradon.ro/cere-ancheta-pe-taierile-ilegale-de-paduri/2116938
Citiți principiile noastre de moderare aici!