Autospecialele SMURD, la reparat din cauza accidentelor

De Ioana Costas
13Comentarii
Autospecialele SMURD, la reparat din cauza accidentelor
© Autospecialele SMURD Vinga şi Arad au nevoie de reparaţii din cauza accidentelor în care au fost implicate Foto: A.Gherasim
Autospeciala SMURD aparţinând Detaşamentului de Pompieri Arad, implicată în 26 aprilie într-un accident rutier, a suferit pagube serioase. La fel şi SMURD Vinga.

Singura autospecială SMURD care deservea municipiul Arad a fost serios avariată în urma accidentului produs în urmă cu câteva zile la intersecţia străzii Andrei Şaguna cu Aron Cotruş. Autovehiculul a fost scos „de pe traseu” şi a fost introdus în service pentru a fi reparată în urma accidentului. Pentru a nu lăsa „descoperit” oraşul, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a trimis la Arad o autospecială SMURD din rezerva inspectoratului general. Întreg echipamentul medical de pe autospeciala SMURD implicată în accident a fost scos şi pus pe autospeciala trimisă de IGSU la Arad. Aceasta fost introdusă în operativ, miercuri, 27 aprilie. Până când autospeciala SMURD aparţinând Detaşamentului de Pompieri Arad va fi reparată, va funcţiona cea trimisă de IGSU.

În urmă cu mai bine de o săptămână, autospeciala SMURD Vinga a fost implicată într-un accident rutier produs la intersecţia Bulevardului Revoluţiei cu strada Crişan. Autospeciala s-a răsturnat şi a ajuns cu roţile în sus pe trotuar, după ce a fost acroşată de un microbuz VW Transporter în partea din spate. SMURD-ul, care aparţine Primăriei Vinga, se îndrepta spre spital cu un copil însoţit de mama lui, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Doi paramedici au fost răniţi în urma accidentului, iar copilul şi mama lui – care nu au fost răniţi – au fost preluaţi de un alt echipaj medical. Pentru că a suferit pagube, autospeciala SMURD de la Vinga a ajuns pe mâna mecanicilor auto. Până va fi reparată şi reintrodusă în circuit, Primăria Vinga, va cere, în cazul în care are nevoie, sprijin de la Detaşamentul de Pompieri Arad pentru a le trimite autospeciala SMURD. Autospeciala SMURD ce aparţine Detaşamentului de Pompieri Arad a mai fost implicată într-un accident rutier în urmă cu aproximativ doi ani pe când se deplasa spre un accident rutier ce a avut loc în zona Nădlac. Atunci ambulanţa a derapat, în condiţiile unui carosabil acoperit cu gheaţă, şi a ajuns în şanţ.

Vezi galeriile FOTO:

La un pas de tragedie: SMURD cu roţile în sus în plin centrul Aradului

Autospecială SMURD implicată într-un accident pe Andrei Şaguna



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor