9. noiembrie 2011 10:39; Reactualizat la: 9.11.2011 10:39


Aveti un trofeu de aparat !

Aveti un trofeu de aparat !
Scris de JA-D.S. - ARAD. Acesta este mesajul suporterilor către fetele de la ICIM, înaintea duelului cu VS Praga.

Nu avem timp de reproşuri sau lacrimi după eşecul de la Tg. Mureş. Viaţa merge mai departe, iar campioanele inimilor noastre, fetele de la ICIM Univ Goldiş, trebuie să fie pregătite psihic pentru a trece – miercuri, ora 18, la Sala Sporturilor – de cel mai dificil adversar din faza grupelor Ligii Europei Centrale, cehoaicele de la VS Praga. O victorie ne-ar apropia decisiv de Final Four-ul competiţiei şi, firesc, de împlinirea unui vis: păstrarea trofeului continental, câştigat, la începutul acestui an, într-o manieră entuziasmantă în faţa proprilor suporteri.

Uşor avantaj

Experienţa acumulată în precedentul sezon al Ligii Europei Centrale, dar mai ales aportul minunatului public arădean – în multe situaţii, în postura celui de-al 6-lea jucător – constituie un avantaj pentru Monica Brosovszky şi coechipierele ei. În plus, fetele doresc să se revanşeze pentru accidentul de la Tg. Mureş şi să răsplătească efortul conducerii clubului de a le plăti salariile la zi şi a nu le sancţiona pentru acel parţial de coşmar (0-25 !?), de care nu ne aducem aminte cu plăcere.

Peste Slovanka

Adversarele ICIM-ului vin dintr-un campionat puternic, în care se pune accent pe schimbul de mâine, dovadă şi performanţele acestei ţări la nivelul reprezentativelor de junioare şi senioare. VS Praga a strâns opt victorii şi două înfrângeri în actualul sezon din Cehia, fiind pe locul IV, în spatele unor grupări care joacă în primele două competiţii europene inter-cluburi. În lotul cehoaicelor găsim doar două straniere, Mircheva (Ucraina) şi Tarasava (Belarus).

Să mai spunem că oficialii partidei sunt: Alin Faur (Timişoara) şi Alin Roşu (Oradea), delegat FRB fiind Radu Bucerzan (Timişoara).

 

Situaţia la zi

Rezultate consemnate în această grupă: ICIM – TSV Wasserburg 74-60, VS Praga – Slovanka MB 84-69, Slovanka – ICIM 60-79. În clasament ICIM are 4 p, urmată de Praga (un meci mai puţin) şi Slovanka, ambele cu 2 p şi Wasserburg (un meci în minus), fără nici un punct.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria ARADON Sport local
Fotbal – Liga II, etapa 27
Rezultate: Chindia Târgovişte – Gaz Metan Severin 1-2, FC Argeş – Poli Timişoara 0-1, Luceafărul Oradea – FC [...] mai multe »
Merg sa cucereasca Zavoiul!
Fetele de la Liceul Pedagogic „D. Ţichindeal”, pregătite de profesoara Elizabeta Mateş, participă, între 17-20 [...] mai multe »
O sarboiaca este favorita la ITF Arad
Sârboaica Jovana Jaksic, locul 410 în ierarhia mondială, este principala favorită a Trofeului „Ilie Năstase” la [...] mai multe »
Fotbalul se intoarce in cartierele Municipiului
ARAD. Ionuţ Leac, Ioan Hamza, Ştefan Mândru şi Viorel Sima sunt responsabilii de zonă ai turneului de mini-fotbal [...] mai multe »
Gimnastica are viitorul asigurat
ONEŞTI. Secţia de gimnastică artistică a CS Municipal Arad (antrenori Carina Franiov şi Ciprian Hegyi) a lăsat o [...] mai multe »
Avem poloisti de argint
ARAD. Echipa de copii născuţi 1999 de la CS AMEFA (antrenor Attila Brosovszky) a ocupat un onorant loc II la finele [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou