Avocat din Arad, judecat pentru înşelăciune

De Alin Gherasim
14Comentarii
Avocat din Arad, judecat pentru înşelăciune
Un avocat este acuzat că şi-a înşelat un client cu o sumă uriaşă: 90.000 de euro.

Şi-ar fi înşelat clientul, iar acum va răspunde pentru fapta sa. Avocatul Augustin Fărcaş, din cadrul Baroului Arad, va ajunge la mâna judecătorilor după ce procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au adunat probe care relevă faptul că Fărcaş şi-ar fi înşelat un client. Totul s-a întâmplat în anul 2015, atunci când avocatul a fost contactat de o persoană care dorea să vândă 15 hectare de teren. „Persoana vătămată i-a solicitat inculpatului ajutorul pentru a vinde terenurile, în suprafaţă totală de 15 hectare, moştenite de la mama sa. În acest sens, cei doi s-au întâlnit în Timişoara, iar persoana vătămată a semnat o împuternicire avocaţială. Conform actului semnat, inculpatul era împuternicit să negocieze vânzarea-cumpărarea terenurilor şi să încheie promisiunea de vânzare-cumpărare, asumându-şi obligaţia de a o informa pe persoana vătămată cu privire la toate demersurile efectuate. De asemenea, aceştia au convenit ca preţul vânzării să fie de 90.000 euro”, spun procurorii.

A vândut terenul

Avocatul Augustin Fărcaş şi-a făcut meseria, până la un moment dat. Mai precis, a căutat un cumpărător pentru teren, l-a şi găsit, în persoana unui cetăţean german, după care şi-a chemat clientul la un birou notarial pentru întocmirea unui document prin care păgubitul îl împuterniceşte pe avocat să încheie tranzacţia. „După ce persoana vătămată s-a prezentat la biroul notarial şi s-a încheiat procura

autentificată prin care îl împuternicea pe inculpat să-i vândă terenurile, acesta (n.r. avocatul) s-a deplasat la un alt birou notarial şi a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a terenurilor cu o altă persoană decât cea menţionată în înscrisul înmânat persoanei vătămate, încasând suma de 25.000 euro, pe care nu a mai predat-o niciodată acesteia. La data de 08.10.2015 inculpatul, în reprezentarea persoanei vătămate, a semnat contractul de vânzare-cumpărare autentic, dar i-a spus persoanei vătămate că nu a semnat încă actele şi nu a primit banii”, se arată în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Victima s-a prins

După ce a fost amânată şi reamânată, victima şi-a dat seama că avocatul a înşelat-o. „Persoana vătămată i-a cerut dovezi avocatului, iar acesta i-a prezentat mai multe înscrisuri false (notificări către cetăţeanul german, răspunsul reprezentantului acestuia) pentru a o menţine în eroare cu privire la încercările sale de a finaliza operaţiunea de vânzare a terenurilor. Pe parcursul cercetărilor s-a constatat că cetăţeanul german este o persoană neidentificată, iar persoana indicată ca şi reprezentat al său nu are cunoştinţă despre manoperele dolosive ale inculpatului, fiind un client mai vechi al acestuia”, mai spun anchetatorii. Practic, neamţul care urma, chipurile, să cumpere terenul există, dar nici măcar nu ştia despre tranzacţie.

Şi pretenţiile

Procurorii l-au trimis pe Augustin Fărcaş în judecată, avocatul fiind acuzat de înşelăciune. În tot acest timp, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în proces, solicitând 97.500 de euro, dintre care 90.000 preţul terenului şi 7.500 contravaloarea subvenţiei de la APIA. Dosarul va fi judecat la Curtea de Apel Timişoara.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor