Avocatul Poporului, în arestul IPJ Arad

De Ioana Costas
17Comentarii
Avocatul Poporului, în arestul IPJ Arad
Avocatul Poporului a fost în arestul IPJ Arad pentru a inspecta condiţiile de acolo şi a avut câteva recomandări pentru confortul persoanelor custodiate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Avocatul Poporului a efectuat o vizită inopinată la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) Arad şi a avut mai multe observaţii de făcut în legătură cu condiţiile puse la dispoziţia persoanelor custodiate.

Mai exact, Avocatul Poporului a emis o serie de recomandări către conducerea CRAP Arad în legătură cu: posibilitatea de aerisire a spaţiilor de reţinere, dotarea cu TV în camere, punerea în funcţiune a aparatelor de aer condiţionat, suplimentarea de calorifere a camerelor de reţinere, grupurile sanitare şi asigurarea permanenței asistenței medicale în cadrul CRAP Arad. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a răspuns Avocatului Poporului că se are în vedere un obiectiv nou de investiții pentru realizarea spațiilor de cazare a persoanelor private de libertate, care să asigure toate condițiile, conform recomandărilor instituţiei.

Răspunsul CRAP  la recomandări

Conducerea Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă (CRAP) din cadrul IPJ Arad a răspuns recomandărilor făcute de instituţia Avocatului Poporului în urma vizitei.

„La recomandarea privind asigurarea posibilității de aerisire a spațiilor de reținere prin deschiderea ferestrelor din interior, dând posibilitatea persoanelor custodiate să efectueze aerisirea ori de câte ori au nevoie, s-a răspuns că în cadrul proiectului norvegian «Consolidarea capacității sistemului de arest preventiv de a respecta instrumentele relevante privind drepturile omului» au fost efectuate deja unele investiții în centrele de reținere și arestare preventivă din IPJ Arad pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, respectiv aparate de aer condiționat în fiecare cameră și geamuri cu tâmplărie PVC la toate camerele de deținere, iar din fondurile IGPR au fost efectuate lucrări de zugrăvire și vopsire în toate spațiile centrului, inclusiv lucrări în cele două grupuri sanitare. Toate geamurile au fost montate în exteriorul camerelor de deținere, către curtea interioară a inspectoratului, sistemul de deschidere/închidere a acestor geamuri urmând a fi acționat din exteriorul camerei de deținere, de către polițistul de pază și supraveghere, la solicitarea persoanelor private de libertate”, se arată în răspunsul CRAP.

Televizoare, calorifere şi grupuri sanitare

În ceea ce priveşte recomandarea Avocatului Poporului în legătură cu posibilitatea dotărilor camerelor de reţinere cu aparate TV, conducerea CRAP a precizat că „în perioada următoare se va avea în vedere montarea unor aparate TV în două camere de deținere, iar pentru restul camerelor se va acționa în funcție de numărul persoanelor private de libertate încarcerate, cât și de fondurile existente ori eventualele donații/sponsorizări legale”.

Totodată, conducerea CRAP a răspuns şi solicitării referitoare la punerea în funcţiune a aparatelor de aer condiționat instalate. „Aparatele de aer condiționat montate prin proiectul norvegian urmează a fi puse în funcțiune de către Serviciul Logistic din IPJ Arad, prin montarea instalației electrice (cabluri, prize și ștechere) în curtea interioară a inspectoratului”, au precizat oficialii IPJ Arad.

În ceea ce privește recomandarea referitoare la suplimentarea cu calorifere a camerelor de reținere (care aveau calorifere cu 3-4 elemenți), s-a precizat că „suplimentarea cu calorifere în camerele de deținere va fi avută în vedere de către comanda inspectoratului, în funcție de fondurile financiare ce urmează a fi alocate inspectoratului pe anul în curs”. De asemenea, conducerea CRAP a răspuns şi recomandării în care se preciza ca în grupurile sanitare să fie asigurat iluminatul artificial corespunzător în sensul că „măsura va fi avută în vedere de către comanda inspectoratului, în funcție de fondurile financiare ce urmează a fi alocate inspectoratului pe anul în curs”.

Ca răspuns la recomandarea privind identificarea soluțiilor în vederea amenajării de grupuri sanitare în camere, astfel încât persoanele private de libertate să nu apeleze la personalul de supraveghere, pentru satisfacerea necesităților fiziologice, conducerea CRAP Arad a susținut că, în actualul spațiu, nu pot fi amenajate grupuri sanitare în camerele de deținere.

Problema asistenţei medicale

Avocatul Poporului a recomandat CRAP Arad să identifice posibilității de a asigura permanența asistenței medicale în cadrul Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Arad. Mai marii IPJ Arad au răspuns şi acestei solicitări, precizând că  „asigurarea permanenței asistenței medicale în cadrul centrului ar fi o normalitate, exact ca la penitenciar, dar situația tuturor centrelor de reținere și arestare preventivă din subordinea IGPR este asemănătoare, existând sincope atât la efectuarea vizitei medicale în momentul introducerii în arest ori imediat după, cât și în acordarea tratamentului prescris de medic persoanelor private de libertate”. Conducerea CRAP a mai punctat că problema asistenței medicale ar fi rezolvată în mare parte „dacă în schema de organizare și funcționare a fiecărui centru de reținere și arestare preventivă ar exista această funcție și ar fi ocupată”.



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor