Bac 2017 – subiectele și prezența la Limba și literatura română

De Eugen Rogojan
Bac 2017 – subiectele și prezența la Limba și literatura română
© FOTO: Valentin Goran
Prima probă scrisă din cadrul Examenului de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2017, a înregistrat 108 absenți la nivelul județului Arad.

Conform calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale, astăzi, 26 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a Examenului de Bacalaureat Național, sesiunea iunie-iulie 2017. Este vorba despre proba scrisă la Limba și literatura română, ce s-a desfășurat în județul Arad în 10 centre de examen.

Prezența

Dintre cei 2673 de elevi înscriși la această probă, 2565 au fost prezenți, ceilalți 108 fiind absenți. Probele continuă mâine, cu proba la Limba și literatura maternă. Rezultatele inițiale, înainte de contestații, vor fi publicate pe 5 iulie 2017.

Subiectele

La profilul real, elevii au avut parte de text liric la Subiectul I, text argumentativ despre rolul comunicării în reușita unui proiect de echipă la subiectul II și de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un text aparținând lui Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu, la subiectul III.

Cei de la „uman” au avut la primul subiect o poezie de Ion Voinea, iar la subiectul trei de caracterizat relația dintre două personaje din „Moromeții” de Marin Preda.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !