Bacalaureat: procent mai mare după contestații

De Eugen Rogojan
Bacalaureat: procent mai mare după contestații
Au fost rezolvate contestațiile depuse de către candidații care au susținut Examenul de bacalaureat național în sesiunea august-septembrie 2018.

Cele 180 de contestații depuse de candidații din județul Arad au fost și ele soluționate, iar rezultatele au fost publicate astăzi, 6 septembrie 2017, pe site-ul Ministerului Educației Naționale.

Din totalul de 693 de candidați care au fost prezenți la probele pentru care s-au înscris, inițial reușiseră să obțină medii peste șase un număr de 203. După rezolvarea contestațiilor, numărul a crescut la 2014. Astfel, procentul de promovare la nivelul județului Arad a crescut de la 29,25%, la 30,84%.

Dintre candidații ce au absolvit liceul în anul 2017 și au susținut Examenul de bacalaureat în sesiunea „de toamnă”, 33,26% au promovat. În ceea ce îi privește pe candidații înscriși care au absolvit liceul în seriile precedente, dintre aceștia doar 26,51% au obținut media șase.

184 dintre cei 214 care au reușit să treacă de examen, au obținut medii situate între 6 și 6,99, alții 29 obținând medii situate între 7 și 7,99. Cea mai mare medie în cadrul sesiunii august-septembrie a Examenului de bacalaureat național, în județul Arad, a fost 8,03. Cel care a reușit să obțină această medie este absolvent al Colegiului Național „Vasile Goldiș” din municipiu.

REZULTATELE FINALE



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !