Balint mai vrea doi jucători la UTA

De Leo Sfara
4Comentarii
Balint mai vrea doi jucători la UTA
La reunirea lotului a lipsit doar Coulibaly. Antrenorul e mulțumit momentan de lot, dar mai sunt discuții cu un mijlocaș ofensiv și un atacat care poate juca oriunde în față. Jucătorii spun că obiectivul e promovarea!

UTA s-a reunit, azi, sub comanda noului antrenor, Laszlo Balint. Întâlnirea a avut loc la stadionul „Motorul”, iar apoi s-a mers pe terenul ICRTI, pentru primul antrenament al verii.

Ce spune Balint…

„I-am văzut pe jucători cu zâmbetul pe buze, au energie pozitivă, mă bucur pentru asta, pentru că avem mult de lucru, deoarece sunt foarte mulți jucători noi. Săptămâna aceasta va fi dedicată readaptării la efort, teste fizice și medicale. Săptămâna viitoare va fi un volum mai mare de lucru, deoarece trebuie să implementăm și lucruri tactice. Apoi, vine cantonamentul din Slovenia și meciurile de verificare. Pot spune că până la acest punct sunt destul de mulțumit pentru ce am înregimentat, numeric mai avem nevoie unu-doi jucători, care să aducă și un mare plus valoric. Pun foarte mare accent pe caracterul jucătorilor, de aceea trebuie să fim atenți la ceea ce aducem. Suntem destul de echilibrați ca lot, nu vreau neapărat jucători pe anumite posturi, dar în compartimentul median aș mai vrea un jucător ofensiv, avem chiar discuții cu el. Mai avem discuții cu un atacant străin, care joacă pe orice post în ofensivă. Doar să vedem dacă îl putem aduce, un jucător cu așa valoare nu e ușor de transferat. Pe de altă parte, trebuie să vă spun că îmi place să lucrez cu jucători mulțumiți, am înțeles că cei vechi sunt cu banii la zi, ceea ce este foarte bine pentru un antrenor. Vreau cât mai repede să jucăm pe stadionul emblemă, e clar, pentru că va exista o emulație, mai ales că terenul sintetic nu ne face bine deloc” – a declarat Laszlo Balint.

Promovarea e obiectivul

Trei jucători au vorbit și ei înainte de primul antrenament al sezonului.

Cristi Pușcaș: Sunt onorat că am ajuns la un club de tradiție cum e UTA. Am venit să facem aici lucruri importante, am găsit un grup excelent, am încredere în stafful tehnic, în conducere și echipă. Știu că UTA are suporteri minunați, sper să facem lucruri bune împreună. Au fost negocieri și în iarnă, am vorbit cu domnul Ionuț Popa, dar nu s-a concretizat nimic, mai ales că echipa nu era la promovare. Am vrut să o iau de la zero, adică de la începutul campionatului, mai ales că m-am înțeles cu Petrolul să plec liber de contract”.

Cristi Bustea: „Sunt foarte bucuros că am ajuns la Arad, știu că aici sunt oameni serioși. Mi-a plăcut că se dorește promovarea, e un proiect care spune că trebuie să ajungem în prima ligă, iar asta m-a făcut să semnez cu UTA. E un club mare al fotbalului românesc, cu care îmi doresc să joc cât mai sus. Cred că la promovare se va bate Rapid, Chiajna, FC Argeș. U. Cluj și – normal – UTA”.

Ciprian Rus: „Am rămas doar șase din vechiul lot, au fost schimbări masive, dar băieții care au venit au fost aleși foarte bine, toți jucând sub comanda lui Mister. Eu am jucat cu Tomozei și Pușcaș la Călărași, îi știu bine, plus că sunt prieten cu Fl. Ilie. Mă bucur că golgeterul campionatului a ajuns la noi, iar poentru binele echipei ne dorim ca Buhăcianu să facă un sezon și mai bun decât precedentul. Dar, și eu îmi doresc să fac un sezon mai bun, e în interesul echipei. Va juca cel care crede antrenorul că merită să fie titular. Cu siguranță gândul nostru e la promovare, cei veniți să nu credeți că au venit să rămână în liga secundă. Toată lumea așteaptă de la noi să ajungem în elita fotbalului românesc”.

Lot de 21 de jucători

La reunirea lotului au fost prezenți 21 de jucători. Aceștia sunt: Iacob, Bolboașă – portari, Ivan, Fl. Ilie, Șeroni, Melinte, Tomozei, Stancu, Salka, Gavrilă, Ciucur, Pușcaș, Hrezdac, Isac, Oroian, Miculescu, Stahl, Vulturar, Bustea, C. Rus, Buhăcianu – jucători de câmp. A lipsit motivat Coulibaly.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor