Balint și Bogoi, stări de spirit diferite

De Leo Sfara
1Comentariu
Balint și Bogoi, stări de spirit diferite
Târgu Jiu. UTA a câștigat clar partida de ieri cu Pandurii, scor 5-2, așa că Laszlo Balint era bucuros, pe când Adrian Bogoi a trebuit să recunoască inferioritatea echipei sale.

„Trebuie să recunoaștem, UTA e o echipă mai bună decât a noastră, atât individual, cât și colectiv, finanțată foarte bine. În plus, am făcut mari greșeli în zona defensivă, toată echipa a jucat destul de slab. Am stat foarte prost în teren din minutul 1. Vișan a ieșit din primul unsprezece pentru că nu s-a antrenat două zile și a trebuit să introduc un alt junior și s-a dereglat tot sistemul defensiv. După părerea mea, UTA e în primele cinci echipe ale seriei și are șanse mari ca la finalul campionatului să fie pe loc promovabil sau de baraj” – a spus Bogoi.

La rândul său, tehnicianul UTA-ei, Laszlo Balint a declarat: „Un meci pe care l-am controlat cap-coadă, din păcate am luat două goluri de la o echipă care – practic – nici n-a ajuns în careul nostru în urma construcției jocului și sunt foarte nemulțumit de acest aspect. Pe de altă parte, mă bucur că suntem pe o pantă ascendentă în ceea ce privește ideile și principiile noastre. Pe lângă golurile marcate, ne-am mai creat destul de multe situații. Am reușit să contracarăm jocul vertical al adversarului, pe momentul tranziției noastre negative am avut mai multă siguranță. Sunt lucruri pe care, se pare, am reușit să le remediem, însă sunt foarte nemulțumit că am primit două goluri în urma a două faze fixe făcute cadou. Una peste alta, jucătorii au fost mult mai responsabili, au înțeles zilele trecute problemele pe care le-am întâmpinat la meciul cu Mioveni și am reușit să le remediem”.

Taguri:


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor