Contribuţia pentru participare este de 45 lei de persoană şi va putea fi achitată până la 20 noiembrie 2018. Înscrierile se fac atât la restaurantul Maria Ballroom (la barman), cât şi la secretariatul CARP (telefon 0257-281137). „Se oferă: felul 1, felul 2, cafea, apă, suc, bere şi prăjitură. Muzica este asigurata de DJ Mircea” – precizează organizatorii.
Balul Seniorilor, pe 22 noiembrie
Balul Seniorilor, pe 22 noiembrie
Reactualizat la:
După o petrecere mai mult decât reuşită, prilejuită de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad pune la cale un nou eveniment: Balul Seniorilor. Acesta ar urma să aibă loc pe 22 noiembrie (într-o zi de joi), începând de la ora 16.00, la Restaurantul Maria Ballroom (fosta cantină UTA).
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Forumul Economic Internațional de la Arad a început cu dezbaterile despre crizele actuale și viitoare, impactul lor în economie și măsurile ce pot fi luate.
Local
Președintele Organizației Municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea, a anunțat că va candida în echipa liberală pentru Consiliul Județean Arad.
Local
Primăria va interveni cu tratament chimic și împotriva țânțarilor adulți, dar și a căpușelor.
Advertorial
ADVERTORIAL. Un interviu cu Dr. Ravindra Singh, Medic primar Gastroenterologie, Policlinica Arad, Rețeaua de sănătate Regina Maria.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European de handbal feminin - EHF EURO 2024, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara, la Viena.
Mapamond
Argentina a cerut să devină „partener global” al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, relatează joi agenţiile EFE şi Reuters.
1
Mapamond
Un grup de medici şi dentişti din Japonia au intentat joi, la Tokyo, o acţiune în justiţie împotriva companiei Google, pe care o acuză că păstrează pe aplicaţia sa de navigaţie recenzii pe care ei le consideră incorecte, relatează Kyodo. Reclamanţii cer despăgubiri totale de 1,4 milioane yeni (9.000 de dolari).
Citiți principiile noastre de moderare aici!