Ban cu ban, pentru o… casă

De Diana Dutu
Ban cu ban, pentru o… casă
V-am povestit, de curând, despre Marius Stanciu – un bărbat de 40 de ani, cu probleme de sănătate fizică şi psihică. Abandonat la naştere, a rămas singur pe lume şi, în ciuda piedicilor de tot felul, a supravieţuit. S-a aciuat în satul arădean Coroi, comuna Craiva, în urmă cu 17 ani. A lucrat ca cioban, primind în schimbul muncii sale casă şi masă. Are un venit de 400 de lei (pe care îi primeşte pentru handicapul accentuat de care suferă), din care cheltuie, lunar, 150 de lei pe medicamente.

Acum, Marius se află în cumpănă: până la 1 octombrie 2016 trebuie să părăsească locuinţa în care trăieşte. A găsit în sat o casă de vânzare, pe care proprietarul cere 15.000 de lei (150 de milioane de lei vechi; adică aproximativ 3.300 de euro). E o sumă enormă pentru bărbat, pe care nu are de unde să o scoată. Pentru alţi oameni, însă, un astfel de efort financiar este rezonabil. În plus, e asociat cu o faptă bună, cu un gest umanitar. Oricare dintre noi poate face astfel de fapte, astfel de gesturi, donând o sumă (cât de mică) de bani. Indiferent de valoarea donaţiei, valoarea gestului e aceeaşi.

Ajutăm!

Faceţi o faptă bună pentru Marius Stanciu! Ajutaţi-l să-şi cumpere căsuţa din Coroi! Donaţi câţi lei puteţi în următorul cont: RO81 RNCB 0475 0968 8743 0001, deschis la BCR, pe numele Marius Stanciu.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase