„Banca Mondială confirmă previziunile Guvernului”

De Andreea Pintea
5Comentarii
„Banca Mondială confirmă previziunile Guvernului”
© Mircea Purcaru
Mircea Purcaru, vicepreședinte ALDE Arad, consideră că raportul Băncii Mondiale, „Global Economic Prospects”, demonstrează că alarmiștii care anunțau un dezastru economic în 2018 au fost fie neinformați, fie rău intenționați. „Conform estimărilor Băncii Mondiale, economia României își va continua creșterea, atât în 2018, cât și în 2019.

Astfel, economia României va înregistra un avans de 4,5% în 2018 şi de 4,1% în 2019, faţă de o creștere de 3,7% şi, respectiv, 3,5%, previzionată în iunie, se arată în raportul Băncii Mondiale.

Mai mult, Banca Mondială se aşteaptă ca România să raporteze pentru 2017 o creştere a PIB-ului de 6,4%, faţă de 4,4%, previzionată în iunie. Nu insist pe celelalte concluzii ale raportului, favorabile României, ci mă rezum strict la creșterea economică, pentru că aceasta ar trebui să le închidă definitiv gura casandrelor cârtitoare care tot anul s-au dat de ceasul morții să prezică apocalipsa economiei României în 2018. Iată, Banca Mondială arată că acești cârtitori fie habar nu au despre ce vorbesc, fie, mai degrabă, au fost plătiți ca să distrugă credibilitatea Guvernului și a coaliției de guvernare. Mă îndoiesc că vor înceta să facă acest lucru, dar este bine ca românii să cunoască adevărul, să știe că bugetul a fost alcătuit pe previziuni corecte și nu pe estimări nerealiste, cum au încercat cei din opoziție să acrediteze, pentru a semăna neîncredere în măsurile luate. Pentru că, așa cum am mai spus, cu cât Guvernul reușește să implementeze mai multe legi corecte, fie economice, fie de altă natură, chiar dacă este permanent tracasat, ca să nu poată lucra, cu atât scad șansele actualei opoziții la alegerile următoare”, declară Mircea Purcaru.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor