Bărbat din Grăniceri, reținut pentru șantaj și distrugere. Victima, fosta sa iubită

De Ioana Costas
Bărbat din Grăniceri, reținut pentru șantaj și distrugere. Victima, fosta sa iubită
Polițiștii orașului Chișineu Criș au reținut un bărbat din Grăniceri pentru șantaj și distrugere. Bărbatul ar fi pretins fostei sale iubite, sub amenințare, 15.000 de euro.

Victima bărbatului era o femeie cu care acesta avusese o relație. Pentru că femeia a pus punct relației, bărbatul ar fi căutat o cale de a se răzbuna. Și a găsit-o: a exercitat amenințări și acte de violență asupra femeii, totul culminând cu cererea celor 15.000 de euro de către bărbat. Pentru a scăpa de amenințări și violențe, femeia i-ar fi dat fostului concubin suma de 4.090 de euro, doar că bărbatul nu a încetat. „Din cercetări a reieșit că în cursul anului 2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale, un bărbat de 33 de ani din Grăniceri, în mod repetat, exercitând amenințări și acte de violență asupra victimei de 38 de ani, i-ar fi pretins acesteia suma de 15.000 de euro. În urma presiunii exercitate de bărbat, victima i-ar fi înmânat șantajistului direct și prin intermediari, suma de 4.090 de euro”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad. Bărbatul nu s-a oprit aici. Miercuri, 17 octombrie, acesta i-a distrus femeii o oglindă retrovizoare a autoturismului parcat pe raza orașului Chișineu Criș. Astfel, în baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea bărbatului de 33 de ani pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj și distrugere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !