Barbat retinut dupa ce ar fi ucis o femeie in locuinta ei din Gherla, injunghiind-o

Barbat retinut dupa ce ar fi ucis o femeie in locuinta ei din Gherla, injunghiind-o
O femeie de 35 de ani din Gherla, judeţul Cluj, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în locuinţa sa, după ce a fost înjunghiată, iar poliţiştii au reţinut un bărbat ca suspect în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Sidonia Bolba, a declarat că Poliţia Gherla a fost sesizată în jurul orei 2.00 despre incident.

“Poliţia a fost sesizată la ora 1.55 şi a început o anchetă. O femeie de 35 de ani a fost înjunghiată în locuinţa proprie, iar suspectul a fost reţinut la scurt timp de poliţişti, fiind audiat la această oră”, a spus Bolba.

Conform poliţiştilor, nu a fost vorba despre un jaf, din casă nefiind luat nimic.

Bărbatul suspectat că a comis crima a fost reţinut sâmbătă dimineaţă de poliţişti şi este audiat, anchetatorii spunând că acesta o cunoştea pe victimă.

Bărbatul urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !