Barca, stăpâna Bernabeului!

Barca, stăpâna Bernabeului!
Milioanele de euro cheltuite de Real Madrid în vară s-au năruit în faţa spiritului de echipă al Barcelonei care a redemonstrat că e cea mai bună echipă din fotbalul mondial.

Messi, din nou el, şi Pedro Rodriguez au adus victoria catalanilor, după două pase de geniu marca Xavi Hernandez. Guardiola a câştigat clar duelul tactic cu omologul de pe banca Realului, chilianul Manuel Pellegrini. Barcelona a redevenit lider în Primera Division, cu trei puncte avans, iar titlul pare jucat cu şapte etape înainte de finalul stagiunii.

„El Clasico” nu a fost la fel de spectaculos ca altădată. Anul trecut a fost 6-2 pentru catalani, dar acum s-a jucat foarte tacticizat. Echipele au părut mai interesate de anihilarea punctelor forte ale rivalei. Cel care a rupt echilibrul a fost, oarecum aşteptat, argentinianul Messi. „Un-doi”-ul lui Messi cu Xavi a făcut şah-mat apărarea Realului, iar Barcelona a deschis scorul la primul şut pe poartă! Casillas a fost învins pentru a doua oară în minutul 56 la şutul lui Pedro. Apoi, Messi a ratat două ocazii imense, în timp ce Realul a avut o singură oportunitate prin Van der Vaart, dar acesta a fost blocat de Valdes.

Barcelona a învins din nou Realul, iar Messi, chiar dacă nu a strălucit ca şi cu Arsenal, a câştigat clar duelul cu Cristiano Ronaldo.

Barcelona pare a se simţi ca acasă pe Bernabeu, stadion pe care nu este exclus să revină în luna mai în finala Ligii Campionilor în cazul în care trece de Inter Milano în semifinale.

L.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !