Bătaia a avut loc în noaptea de 12 spre 13 aprilie, jandarmii arădeni fiind sesizați despre cele întâmplate. „Sesizarea a fost făcută de către un bărbat în vârstă de 26 de ani care a reclamat faptul că, în timp ce se afla pe platoul din fața stației CFR Arad, a fost lovit în zona feței, de către un alt bărbat, provocându-i mai multe leziuni, necesitând în același timp intervenția personalului de specialitate din cadrul UPU Arad. Până la venirea ambulanței, jandarmii i-au acordat primul ajutor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad. În urma cercetărilor se pare că totul s-a petrecut pe fondul unor neînțelelgeri mai vechi. Jandarmii au identificat-o și pe cea de-a doua persoană, fiind borba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani, cu domiciliul în orașul Lipova. Persoana care a solicitat intervenția jandarmilor, a depus plângere iar, în acest caz au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice.
Bătaie în fața Gării CFR Arad!
Bătaie în fața Gării CFR Arad!
<p class="western">Un tânăr de 26 de ani a fost bătut pe platoul din fața Gării CFR Arad. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-03-2024 sunt următoarele:
România
Ministrul Agriculturii, despre discuţia privind „puii vopsiţi”: Eu nu cred că fermierii fac aşa ceva
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că nu crede că fermierii români „vopsesc” puii, subiect care a fost intens discutat în ultimele zile, el arătând că România exportă carne de pui inclusiv în Franţa.
1
Local
În luna aprilie, proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută și în două zile de sâmbătă.
Local
LIPOVA. Un tânăr de 24 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce a încercat să o jefuiască pe o bătrână din localitatea Milova.
Local
ŞIRIA. Un bărbat de 71 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier pe care tocmai el l-a produs.
UT Arad
„Am făcut recurs și sunt ferm convins că se va ridica această suspendare”.
Evenimente
Sâmbătă, 30 martie, parcarea Hotelului Continental va găzdui piesa de teatru „Operele complete ale lui Shakespeare”.
Local
Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Biblioteca vie” și a adus în dezbatere câteva tematici ale domeniului, în cadrul celor 7 workshop-uri organizate pe data de 27 martie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!