Bătaie pe conturile Primăriei

13Comentarii
Bătaie pe conturile Primăriei
ARAD – Municipalitatea se bate în continuare cu arădeanul Ilie Lupan pentru o sumă de aproape un milion de euro.

A scăpat, din nou, ca prin urechile acului, de golirea conturilor. Este vorba de Primăria Arad, care a obţinut, în ceasul al 12-lea, de la instanţă, suspendarea executării silite pe conturile sale în limita a aproape un milion de euro. Totul se trage de la un război purtat prin instanţe cu arădeanul Ilie Lupan, cel care a cerut terenul de sub CET Lignit. Războiul durează din 2006, dar e şi acum departe de final.

Pe 22 februarie 2010, Primăria a înaintat Judecătoriei Arad o contestaţie la executarea silită începută împotriva sa în dosarul de executare nr. 32/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc Gheorghe Cârciumaru. Municipalitatea a cerut, atunci, anularea somaţiei trimise pe 10 februarie 2010, a adresei din 11 februarie 2010 privind înfiinţarea popririi, a procesului verbal din 15 martie 2007 şi a celorlalte forme de executare din dosar. Şi, peste toate, suspendarea executării silite (adică a scoaterii banilor – aproape un milion de euro – din conturi) până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei în executare, a executării silite şi a cererii de suspendare provizorie, toate formulate prin două cereri de Primărie. De cealaltă parte, Ilie Lupan şi avocaţii săi, care aşteaptă de ani buni ca arădeanul să fie împroprietărit sau despăgubit, aşa cum a decis instanţa, susţin că Primăria Arad e indiferentă la toate sentinţele instanţei şi la realităţile de fapt şi întârzie fără drept să pună în aplicare deciziile judecătoreşti.

Executorul judecătoresc a precizat în somaţia emisă Primăriei pe 10 februarie faptul că instituţia trebuie să restituie în natură suprafaţa de teren care face obiectul litigiului dintre cele două păţi, aşa cum s-a dictat prin şedinţa civilă din 8 februarie 2008, şi că, în baza aceleiaşi decizii – însoţită de titlu executoriu, s-a procedat deja la poprirea conturilor Municipiului Arad, până la concurenţa sumei totale de 3.584.933 lei, reprezentând: 3.519.480 lei echivalentul sumei datorate efectiv de Primărie lui Ilie Lupan (851.614 euro), la care se adaugă 59.431 lei cheltuieli de executare şi onorariul executorului, şi 6.207 lei – cheltuieli de judecată.

Cu conturile poprite

Primăria precizează, însă, în contestaţia la executare depusă, faptul că “în baza acestor acte de executare silită, Trezoreria Municipiului Arad a procedat la poprirea conturilor Municipiului Arad, urmând ca, în termen de 15 zile de la data comunicării (din informaţiile noastre, data comunicării fiind 12 februarie 2010), să procedeze la virarea respectivelor sume către creditorul persoană fizică Ilie Lupan“. Instituţia îşi justifică urgenţa promovării cererii de suspendare a executării silite prin faptul că executarea sumei va face ca “Municipiul Arad să fie privat de sume foarte mari de bani, pe care, de altfel, nici nu le datorează”, că “întreaga execuţie bugetară a cheltuielilor publice ale bugetului nu poate fi executată din cauza acestei popriri”, sau că Primăria nu va putea plăti, în cazul în care suma va fi trasă, iluminatul public, salubritatea etc.

Supărarea arădeanului

Ilie Lupan şi avocaţii săi nu sunt supăraţi pe suspendarea executării silite cerute de Municipalitate şi admisă de instanţă (în condiţiile în care războiul în justiţie durează, cu popriri cu tot, de ani de zile), ci pe afirmaţiile reprezentanţilor Primăriei, care susţin că nici nu datorează suma în cauză, că dacă vor da suma lui Ilie Lupan, în baza “unui pretins titlu executoriu” iar lucrurile se vor schimba pe parcurs, în instanţă, banii vor fi greu de recuperat de la arădean etc.

Ilegală?

Sunt supăraţi pe faptul că Primăria catalogează executarea silită drept ilegală, că susţine că se fac încă formalităţile pentru predarea efectivă a terenului sau că Ilie Lupan a refuzat să primească terenul pentru că vrea sume mari de bani în locul acestuia (mai mari decât valoarea efectivă a terenului).

Avocaţii lui Ilie Lupan critică modul în care Primăria înţelege să se apere în acest război, negând capacitatea acelui titlu executoriu de a produce efecte juridice, negând deciziile de până acum ale instanţelor (înţelesul acestora), dreptul executorului judecătoresc de a stabili valoarea terenului, de a pune popriri pe conturi publice etc.

Contestă până şi onorariile

Primăria e decisă să conteste orice pe acest subiect, spre nemulţumirea susţinătorilor legali ai lui Ilie Lupan. Juriştii Municipalităţii au contestat până şi cheltuielile de executare silită şi onorariile executorului.

La instanţa supremă?

De înţelegere nici nu poate fi vorba, lupta dintre Ilie Lupan şi Primărie continuând în tribunale. Lupan cere, în continuare, terenul sau drepturile care i se cuvin şi, deşi e obosit după atâţia ani de războaie, merge mai departe: cu popriri pe conturi, contestaţii, executări. Primăria e decisă, la rându-i, să nu cedeze nimic. Dreptatea rămâne să o stabilească cel mai probabil instanţa supremă, căci, în condiţiile date, cel mai probabil acolo se va ajunge.

A.D.B.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor