Bătrâna Doamnă în colaps!

15Comentarii
Bătrâna Doamnă în colaps!
ARAD. Conducerea clubului UTA mai are doar trei zile la dispoziţie să plătească salariile jucătorilor pe luna septembrie, în caz contrar aceştia urmând a fi declaraţi liberi de contract.

Curată ironie, … dacă în urmă cu 30 de ani ziaristul Ioan Chirilă îi dădea supranumele Bătrâna Doamnă celei mai galonate echipe din provincie, UTA, acum, sub conducerea fiului acestuia, Ionuţ Chirilă, UTA este în colaps.

Titlul nu mai semnifică nimic senzaţional. Ştie majoritatea amatorilor de fotbal din Arad că situaţia financiară a grupării este una dezastruoasă, dar problema este că mai sunt doar trei zile până în 15 decembrie, dată la care mai mulţi jucători pot fi declaraţi liberi de contract dacă nu îşi încasează salariile pe luna septembrie.

Norocul, dacă poate fi invocat în această situaţie, este că nu toţi jucătorii şi-au depus memoriu. Dar pe listă sunt nume importante ca Huţan, Ibeh, Văsâie, Florin Dan, Radovanovic, Chiţa şi Buican, în timp ce Roszel şi Toc au fost deja declaraţi liberi!

Marea problemă este că Ionuţ Chirilă nu mai găseşte creditor. Nicolae Badea, şeful lui Dinamo, cel care deja a „pompat” 300 de mii de euro în club cu sau fără garanţii, nu mai este dispus să o facă, Nicolae Bara şi-a luat demult mâna de pe gruparea alb-roşie, în timp ce acei investitori italieni sau libanezi sunt, să le spunem mai plastic, simple „tripuri” financiare. Ei nu există decât în fanteziile suporterilor fanatici care refuză să vadă realitatea!

Singurii bani care au mai intrat în club vin din partea lui Eusebiu Pistru, om de afaceri arădean, care a acoperit din cheltuielile legate de deplasări, de cantonamente şi, se pare, două prime de joc.

Lucian Dănilă



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor