Bătrînul şi marele său gol

Reactualizat la:
4Comentarii
Bătrînul şi marele său gol
Bătrînul şi marele său gol
MANCHESTER – Veteranul Paul Scholes a dus pe Manchester în finala Ligii cu un gol halucinant, cît întreaga sa carieră de 15 ani la acest club. VIDEO

Ultradefensivi, 10 jucători în spatele balonului plus o insulă de singurătate nu­mi­tă Cristiano Ronaldo. Aşa a arătat Manchester United în prima manşă a semifinalei, pe “Camp Nou”. Schimb de sistem, dispariţia au­to­ma­tismelor, joc pe benzi inexistent şi extrem de mult travaliu defensiv, toate acestea au făcut-o pe United de nerecunoscut , semănînd cu e­chi­pe­le mici ale Spaniei ce veneau pe a­re­na catalană doar pentru a se apă­ra.

Acesta să fie oare Manchester sau a fost doar o strategie din par­tea lui Sir Alex Ferguson? Mulţi s-au întrebat lucrul ăsta imediat după partida de săptămîna tre­cu­tă. E obosită United, a îmbătrînit Fer­guson şi a început să fie mai fri­cos ori Sir Alex e mai experimentat decît Frank Rijkaard şi i-a întins o capcană? Toate aceste întrebări îşi aşteptau răspuns aseară.

Minutul de vis
14 minute s-a jucat ca la Bar­celona. Tot cu Barcelona în prim-plan, oamenii lui Rijkaard, mai me­reu primii la minge, sur­prin­zîndu-şi adversarii printr-o linie de fund mult mai aproape de centrul te­re­nu­lui decît de propriul careu. Man­chester părea că resimte lipsa celor doi oameni importanţi din “11”-le său de bază, Rooney şi Vidici. Dacă ultimul, absent şi în tur, era mai uşor de înlocuit, în ceea ce-l pri­veşte pe Rooney lucrurile se cam com­plicau. Fără el, Ronaldo trebuia să joace mai avansat, adică de­par­te de zona unde provoacă daunele majore oponenţilor , zona dintre cercul de la centru şi semicercul ca­reului advers.

Ce s-ar fi întîmplat dacă acest minut 14 n-ar fi existat n-o să ştim niciodată. Pentru că a existat. Şi minutul, dar mai ales Paul Scholes (33 de ani), acest roşcovan cu o faţă ce nu inspiră nimic bun, de marinar lăsat singur în faţa sticlelor cu rom, dar acest Fotbalist, cu “F” mare, da! , care continuă să fie barometrul lui United, continuarea în iarbă a lui Alex Ferguson.

Bătrînul Scholes a prins poate şutul carierei sale începute acum 15 ani pe acest stadion, trimiţînd min­gea în vinclul porţii catalane, unde şi dacă ar fi fost trei Valdes tot n-ar fi avut nici o şansă. Că golul a plecat din greşeala lui Zam­brotta, mare pentru nivelul unui campion mondial care ar fi trebuit să ştie că o minge recuperată nu se pasează în acea zonă, ci se de­ga­jea­ză, nu mai interesează pe nimeni. În istorie va rămîne acest gol de vis, doar sîntem pe “Teatrul Viselor”, nu?

Au copiat turul
Au urmat 20 de minute de Man­chester United. Acea Man­ches­ter United considerată de mulţi cea mai bună echipă din lume. Finalul primei reprize şi cea de-a doua aproape complet s-au jucat cu Bar­ce­lona la cîrmă, dar atacînd pre­vi­zi­bil, lent, fără ultima pasă care să pună în valoare clasa lui Messi ori Eto’o. Doar Deco, într-un fel o­mo­logul lui Scholes din partea ca­ta­la­nă, încerca soluţii mai viabile decît eternele şerpuiri ale lui Messi.

Minutele treceau în folosul gaz­de­lor, iar meciul părea să curgă în direcţia gîndită de Ferguson. Rij­kaard a mutat cu Henry, un etern duş­man al lui United ce trebuia ti­tu­la­rizat fie şi din acest con­si­de­rent, în locul lui Iniesta, mutare ciu­dată căci Xavi şi Eto’o erau mult mai dornici de a fi înlocuiţi.

A fost sau n-a fost?
Finalul a fost un asediu catalan, dar Manchester a rezistat. Cînd ai în spate un public ca acela de pe “Old Trafford” pare destul de simplu, nu-i aşa? Deşi, paradoxal, a făcut în faţa lui Manchester cele mai bune jocuri din acest sezon, acum, pentru Barcelona, urmează purgatoriul, căci sezonul e com­pro­mis, iar asta nu va rămîne fără urmări. Conform tradiţiei acestui club, cît de curînd va transpira în presă numele noului antrenor şi, eventual, ale unor noi achiziţii. Visele fanilor trebuie întreţinute, nu-i aşa?

United n-are astfel de pro­ble­me. Va merge în finală, ca să consfinţească supremaţia fot­ba­lului englez în Europa.

Cît despre strategia lui Fer­guson. A fost sau n-a fost?

gsp.ro



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor