Băut la volanul unui Mercedes, a provocat un accident, apoi a fugit de la locul faptei

De Diana Dutu
Reactualizat la:
8Comentarii
Băut la volanul unui Mercedes, a provocat un accident, apoi a fugit de la locul faptei
Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă seara, târziu, pe Bulevardul Revoluției, la doi pași de Kilometrul Zero.

A tras la măsea, apoi s-a urcat la volanul mașinii. Nu orice mașină, ci un Mercedes. A uitat însă că semnificația indicatoarelor rutiere trebuie respectată atunci când te afli în trafic. Vorbim de un tânăr de 23 de ani care nu a acordat prioritate, intrând în coliziune cu un autoturism Dacia, care circula regulamentar. S-a întâmplat sâmbătă seara, pe Bulevardul Revoluției, (aproape) în fața Primăriei. Dar asta nu e tot. După ce a produs accidentul, tânărul băut a plecat de la fața locului fără nicio problemă.

Iată detaliile evenimentului rutier: „Din primele cercetări efectuate la fața locului, un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Horia, ajungând la intersecție cu Bulevardul Rvoluției, nu a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe Bulevardul Revoluției, dinspre Teatru spre Podgoria, de un bărbat de 40 de ani din Arad. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto care se deplasa regulamentar, precum și o femeie de 42 de ani, pasager pe scaunul din dreapta față, au fost răniți ușor. Totodată, după momentul producerii accidentului, conducătorul auto vinovat de producerea evenimentului rutier a plecat de la fața locului fără încuviințarea organelor de poliție, însă la mai puțin de 30 de minute de la producerea accidentului, acesta a fost depistat de polițiștii rutieri. Fiind supus cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili cu exactitate rezultatul alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier” – a declarat Lorena Radu, purtător de cuvânt al IPJ Arad.

acc



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor