Bazin de înot pentru Arad

8Comentarii
Bazin de înot pentru Arad
BUCURESTI – Ministrul Turismului a anunţat că bazinul de înot de la Arad este cuprins pe lista investiţiilor.

Bazin de înot pentru Arad. Investiţia se regăseşte, se pare, în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului,buget mai mic cu 1,93% decât cel din acest an. Vestea legată de bazin poate fi citită în declaraţiile date de curând de ministrul Elena Udrea, care a făcut câteva referiri la bugetul pe anul 2011.

“Bugetul pe 2011 este mai mic cu 1,93% decât bugetul pe 2010. Noi continuăm, însă, să finanţăm programele pe care le-am finanţat şi în acest an. (…)”, a declarat Udrea, făcând referire la construcţia de locuinţe ANL, drumuri, apă, canal, săli de sport şi locuinţe sociale. În privinţa programului construirii de bazine de înot, Elena Udrea a spus că sunt în lucru 29 de obiective şi sunt solicitări pentru astfel de bazine în mari oraşe, cum ar fi Timişoara, Arad, Iaşi, a căror utilitate este “evidentă”.

Încă din 2007

Municipiul Arad a solicitat, încă din 2007, construirea în oraş a unui bazin olimpic. Şansele de a include oraşul cu un bazin olimpic, unul de polo, sau unul şcolar în programul Guvernului de construcţie a bazinelor de înot au fost considerate, de autorităţile locale, destul de mari de atunci.

Documentaţia privind construcţia unui bazin de polo olimpic a fost depusă tot în acel an la Compania Naţională de Investiţii. Cel mai probabil, locaţia noului bazin olimpic va fi în Subcetate, deşi în calcule au intrat mai multe terenuri. 

Complex sportiv

Una dintre ideile din trecut legate de noul bazin olimpic viza realizarea la Arad a unui complex sportiv, care să cuprindă şi obiectivul în cauză.

JA-A.B.D.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor