BCR Curtici: 175 de inculpaţi, la judecată!

13Comentarii
BCR Curtici: 175 de inculpaţi, la judecată!
ARAD – Ei au prejudiciat banca cu peste 2 milioane de euro şi 4 milioane de lei prin acordarea frauduloasă de credite.

Sute de arădeni trimişi la judecată. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Timişoara au dispus trimiterea în judecată a 175 de persoane în legătură cu un prejudiciu de peste 2 milioane de euro şi peste 4 de milioane lei în dauna BCR Curtici, prin acordarea şi/sau obţinerea frauduloasă de credite bancare. Opt dintre inculpaţi, Szirka Daniela, Brandais Flaviu, Nicola Daniel, Raţ Patrick, Aivănesei Dumitru, Jurcă Florin, Ghelbează Liviu şi Ghelbează Ionuţ au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, spun procurorii DNA.

Contracte de muncă false

Conform acestora, în perioada 2007-2009, inculpatele Szirka Daniela, Stanciu Viorica şi Mare Elena, în calitate de director, respectiv consilieri de credit retail la Agenţia Curtici a BCR, au aprobat acordarea de credite unui număr important de persoane (dintre care au fost trimise în judecată doar o parte, prin rechizitoriu), cu încălcarea normelor interne ale băncii, a responsabilităţilor şi limitelor de autoritate stabilite prin fişa postului. Procurorii DNA mai precizează faptul că beneficiarii creditelor au folosit în acest scop adeverinţe de salariu şi contracte de muncă false, din care rezulta că erau angajaţi ai mai multor societăţi comerciale. Banii obţinuţi din creditele astfel acordate au fost remişi inculpaţilor Nicola Daniel, Brandais Flaviu, Aivănesei Dumitru Viorel şi Jurcă Florin Alin, administratori ai mai multor firme din judeţul Arad, aceştia fiind şi cei care au întocmit documentele false. Beneficiarii creditelor au primit în schimb sume de bani cuprinse între 300 şi 1.500 euro. În demersul lor, inculpaţii au fost ajutaţi de Raţ Patrick, Ghelbează Liviu şi Ghelbează Ionuţ. Prejudiciul total cauzat băncii, pentru care aceasta s-a constituit parte civilă, este de 2.195.445,63 euro şi 4.355.852,52 de lei.

Acuzaţiile

Complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, uz de fals în formă continuată, spălare de bani, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi luare de mită sunt o parte dintre acuzaţiile în faţa cărora vor trebui să răspundă cei 175 de inculpaţi. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Arad.

I.C.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor