Bebeluşi fără lapte praf

14Comentarii
Bebeluşi fără lapte praf
ARAD – Deşi ar trebui să primească gratuit lapte praf pentru micuţii lor, mamele sunt nevoite să-l cumpere.

Problemele cu distribuirea laptelui praf gratuit pentru bebeluşi se repetă la Arad. Dacă în ianuarie şi februarie bebeluşii din municipiu şi judeţ îndreptăţiţi să primească acest produs l-au mai primit, în martie lucrurile stau cu totul altfel. „Nu este lapte praf în luna martie. Informaţii după 1 aprilie…”, stă scris, mare, pe uşa punctului de distribuţie a laptelui praf din municipiu, situat pe strada Lucian Blaga. Peste 1300 de copii din judeţul Arad, cu vârste între 0 şi 12 luni care, potrivit Legii 321/2001 beneficiază gratuit de lapte praf, rămân fără hrană în această lună, mamele acestora sunând disperate la medicii de familie, pentru a găsi rapid o soluţie salvatoare.

Multe din mamele bebeluşilor sunt persoane nevoiaşe care nu îşi permit să cumpere un produs mai scump, atunci când el nu mai este distribuit gratuit. Se ajunge, astfel, ca hrana celor mici să fie schimbată cu un produs mai ieftin, ceea ce poate deseori duce la serioase afecţiuni ale sugarului.

Distribuirea, suspendată

Reprezentanţii PrimărieiArad spun că rezervele de lapte praf s-au epuizat înainte de a fi făcută o nouă aprovizionare cu acest produs pentru nou-născuţi. „Distribuirea laptelui praf gratuit a fost suspendată până la data la care vom fi aprovizionaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Arad”, a precizat purtătorul de cuvânt Corina Drăghici. Dată care nu se ştie când va fi. Prea curând nu, după cum stau lucrurile. Achiziţionarea laptelui praf – în vederea acordării lui gratuit, către bebeluşi – intră în sarcina DSP. „În momentul de faţă, stocul nostru de lapte praf este zero şi nici nu ştim când va fi achiziţionată altă cantitate. Bugetul DSP pe 2010 este cu 140 de mii de lei mai mic. Dacă ne vor fi alocaţi bani pentru cumpărarea de lapte praf, îl vom cumpăra”, spune purtătorul de cuvânt al instituţiei, Geanina Tabuia.

Lunar, patru cutii

În judeţul Arad, 1380 de copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni care nu primesc lapte matern din diferite motive, beneficiază gratuit, de lapte praf, pe baza prescripţiei medicale eliberată de medicul de familie. În lunile anterioare, fiecare bebeluş a primit câte patru cutii de lapte praf. Laptele neridicat într-o lună nu se reportează pentru luna următoare.

JA – G.K.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor