Benitez la Juventus?

Benitez la Juventus?
Oficialii lui Juventus au intensificat discuţiile cu Rafa Benitez şi cu agentul acestuia în vederea preluării grupării torineze.

Nemulţumiţi de Ciro Ferrara, care a dus formaţia pe un neverosimil loc 6, la 16 puncte distanţă de liderul Inter şi nu a reuşit nici să o califice în optimile Ligii, şefii trupei din Piemont îl tentează pe tehnicianul lui Liverpool cu un salariu anual de 3 milioane de euro, anunţă The Independent.

Oferta nu este una extrem de generoasă, Benitez câştigând 4,6 milioane de euro pe Anfield Road, dar italienii mizează pe faptul că sistemul de taxe din Cizmă este mult mai puţin strict decât în Regat. Dacă luăm în considerare acest aspect, antrenorul spaniol ar avea un salariu net mai mare decât cel pe care îl primeşte acum de la „cormorani”.

L.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase