Beyonce şi Jay-Z s-au căsătorit oficial, după o nuntă secretă

Reactualizat la:
Beyonce şi Jay-Z s-au căsătorit oficial, după o nuntă secretă
De astăzi, Beyonce şi Jay-Z sunt oficial căsătoriţi, inclusiv din punctul de vedere al legii americane. Cei doi au spus da la New York pe 4 aprilie, dar le lipsea confirmarea oficială din cauza dosarului incomplet. |Beyonce II

Ei bine, lucrurile s-au aranjat, iar cele două vedete muzicale sunt soţ şi soţie şi sub aspect legal.

Procedura americană de căsătorie nu este prea spectaculoasă şi nici nu poate fi considerată un eveniment monden. După cum spun ziariştii în glumă, e ca la McDonalds, stai la rând şi în două minute eşti declarat căsătorit.

Deşi îşi depuseseră din timp actele la primăria din Scardale, în apropiere de New York, Byonce şi Jay-Z şi-au retras cererea la 1 aprilie.

Pentru ca după trei zile să se căsătorească departe de presă şi de ochii publicului în cartierul TriBeCa din Manhattan, unde cei doi au un apartament. La ceremonie au participat doar câţiva membri de familie şi prieteni apropiaţi. cele două vedete sunt împreună de 6 ani, dar ideea de a pune temelia unei căsnicii le-a venit destul de târziu. Ca să nu fie complet clandestini, acum s-au pus de acord şi cu legea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !